Senzaționalul Terekhov și a patra victorie consecutivă în Liga Zimbrilor

CS Minaur Baia Mare a întâlnit sâmbătă dimineața pe CSM Alexandria, joc din cadrul etapei a cincea a Ligii Zimbrilor la handbal masculin. Un meci câștigat de băimăreni fără prea mari probleme, după o primă repriză senzațională și o evoluție de excepție a portarului Anton Terekhov.

Elevii antrenorului Alexandru Sabou au intrat deciși să tranșeze disputa încă din start, cu o apărare agresivă care să ne aducă contraatacuri sau faza a doua. Oaspeții au marcat primul gol abia în minutul 8, la 4-0, dar diferența de scor a crescut uluitor în prima parte, care s-a încheiat cu 19-7. Au fost 13 intervenții ale portarului Terekhov, cel puțin 8 goluri marcate pe contraatac. O evoluție excelentă.

Partea a doua a adus un altfel de joc, cu Minaur ratând din orice poziție și cu multe mingi pierdute pe greșeli individuale. Nici nu e de mirare că scorul părții secunde a fost 8-16, unul care n-a anulat mare lucru din valoarea victoriei, dar nici nu i-a dat strălucire.

CS Minaur Baia Mare – CSM Alexandria: 27-23 (19-7)
  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 200 spectatori
  • Arbitri: Alexandru Constantin (București) – Laszlo Gal (Harghita). Observator FRH: Viorel Dobre (București)
  • Aruncări de la 7m: 6-6 (transformate: 3-4; au ratat: Căbuț, Kotrc, Dobra / Hebo, Hoinaru). Minute de eliminare: 2-6
  • CS Minaur: Anton Terekhov (19 intervenții, a apărat și un 7m), Răzvan Pop (6 intervenții) – Tomas Cip 5, Gabriel Massuca Teca 4, Daniel Bera 3, Tudor Buguleț 2, Robert Nagy 2, Andrei Buzle 2, Erik Pop 2 (unul din 7m), Călin Căbuț 2 (unul din 7m), Milan Kotrc 2 (unul din 7m), Mihai Bușecan 1, Anderson Mollino da Silva 1, Ștefan Huta 1, Stevan Vujovic, Mihai Dobra. Antrenor: Alexandru Sabou
  • CSM Alexandria: Ludovic Varo (4 intervenții, a marcat un gol), Paul Simulescu (o intervenție, a apărat un 7m) – Marius Mocanu 5, Rome Hebo 5 (unul din 7m), Victor Hoinaru 4 (3 din 7m), George Voicu 2, Claudiu Chiorean 2, Ciprian Aungurenci 2, Vasile Dobrincu 2, George Roșca, Gabriel Staicu, Maxim Oancea, Bogdan Păunescu. Antrenori: Constantin Ștefan și Liviu Candidatu
Declarații după meci

Alexandru Sabou (antrenor Minaur): “Două reprize total diferite. Prima extraordinară, din toate punctele de vedere, apărare, atac, tranziție, faza a doua. După plecarea la vestiar cu zâmbetul pe buze după prima parte, acum sunt supărat pentru că unii jucători nu înțeleg ce înseamnă Minaur, nu înțeleg să-și respecte munca, în primul rând față de ei și mai apoi pentru club și pentru oraș. Dacă unii mai au întrebări de ce nu joacă, de ce nu au minute, cred că ar fi bine să-și ia singuri filmarea, să vadă. Cred că pot găsi răspunsul acolo.  Mergem la Constanța cu încredere, iar dacă vom da totul pe teren sigur vom face o figură frumoasă.”

Mihai Bușecan (jucător Minaur): “Două reprize total diferite. Ne bucurăm că în prima parte colegii noștri au reușit să facă o diferență destul de mare, după care, în a doua parte ne-am precipitat, am făcut multe greșeli și am permis echipei adverse să se apropie de noi.  Ne bucurăm însă pentru puncte. La Constanța mergem la victorie, așa cum mergem la orice meci, știind însă că Dobrogea Sud are o echipă foarte bună.”

Constantin Ștefan (antrenor principal Alexandria): “Două reprize diametral opuse. Se pare că nu ne priește să jucăm de dimineață. Organizatorii ne-au pus meciul de dimineață, am acceptat pentru că trebuia să jucăm, nu este o scuză. Este foarte greu să aduci echipa într-o stare optimă de joc după un drum de 13 ore, cu 10 ore până la ora meciului. Este o înfrângere, poate și mincinoasă având în vedere că Minaur și-a rulat tot lotul. Obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare. Acesta va fi pentru noi target-ul. Este mult de muncă și trebuie răbdare pentru a putea forma o echipă competitivă.”

Paul Simulescu (jucător Alexandria): “Prima repriză a fost foarte slabă din partea noastră. Să sperăm că nu se mai repetă așa ceva. Trebuie să facem cât mai multe reprize cum a fost cea de-a doua, când a mers jocul mai bine și s-a văzut și pe tabelă. Am avut primele cinci etape foarte grele, iar de-acum trebuie să ne pregătim cât mai bine și să scoatem punctele de care avem nevoie. Obiectivul nostru e să evităm retrogradarea și să scăpăm dacă se poate de baraj.”

Programul etapei a cincea
  • CS Minaur Baia Mare – CSM Alexandria: 27-23
  • CSM București – CSU Suceava (sâmbătă, 15.00). Arbitri: Alin Gherman – Adrian Moldovan (Baia Mare). Observator: P. Suică (Alexandria)
  • CSM Bacău – CSM Vaslui (sâmbătă, 18.15). Arbitri: Adrian Nacu – Adrian Rucoi (Tg. Mureș). Observator: M. Brumaru (Focșani)
  • Steaua București – CSM Focșani (duminică, 11.00, TVR 2). Arbitri: Radu Iliescu – Doru Pascu Manea (București). Observator: S. Ciurea (Craiova)
  • Dinamo București – Dobrogea Sud Constanța (duminică, 15.30, TVR 1). Arbitri: Bogdan Stark (București) – Romeo Ștefan (Ploiești). Obs. M. Barcan (Craiova)
  • HC Buzău – SCM Politehnica Timișoara (duminică, 17.30). Arbitri: Theodor Șerbu – Adrian Vasilescu (București). Observator: I. Enache (Brașov)
  • Potaissa Turda – CSU Cluj-Napoca (duminică, 18.00). Arbitri: Claudiu Gorina – Florin Melencu (Craiova). Observator: Ioan Chira (Baia Mare)

Clasament

  1. Dinamo București – 15p (185-136) – 5
  2. CSM Focșani – 12p (112-96) – 4
  3. Minaur Baia Mare – 12p (131-135) – 5
  4. Dobrogea Sud – 9p (80-62) – 3
  5. Steaua București – 9p (94-79) – 3
  6. CSU Suceava – 6p (123-118) – 4
  7. CSM București – 6p (110-106) – 4
  8. Potaissa Turda – 6p (101-102) – 4
  9. ACS HC Buzău – 6p (103-108) – 4
  10. Poli Timișoara – 3p (100-104) – 4
  11. Universitatea Cluj – 3p (136-167) – 5
  12. CSM Bacău – 0p (118-133) – 4
  13. CSM Alexandria – 0p (123-146) – 5
  14. CSM Vaslui – 0p (100-124) – 4

Etapa 6 (duminică, 10 octombrie): Suceava – Vaslui; Alexandria – Bacău; Focșani – Dinamo; CSU Cluj – Steaua; CSM București – Buzău; Dobrogea Sud – Minaur (11.00, TVR 2); Timișoara – Turda (15.30, TVR 2).