Alexandra Severin – Cred că publicul poate face foarte mult într-un meci

Alexandra Ramona Severin (inter stânga) – s-a născut pe 30 martie 1998, la Cluj-Napoca. Are 1.77m și 68 kg. A început handbalul la CSȘ Viitorul Cluj, după care a ajuns la “U” Cluj Napoca (2015-2017). La doar 17 ani, a fost promovată la echipa de senioare, antrenată la acea vreme de Carmen Amariei. Severin nu a jucat multe partide pentru echipa clujeană, dar a înscris 30 de goluri în cele două sezoane petrecute în prima ligă. A jucat apoi un an în liga secundă la Dinamo, iar din 2018 a fost la HC Zalău.

– Ești de câteva zile în Baia Mare. Cum simți atmosfera de la echipă?

– Îmi place foarte mult atmosfera. Fetele sunt muncitoare, m-am înțeles cu toate din prima și m-au ajutat cu tot ce am avut nevoie.

– La Zalău ai fost golghetera echipei, ai fost în Top 10 la numărul de goluri marcate în Liga Florilor. Crezi că îi poți ține locul unei jucătoare precum Kovacevic?

– Asta îmi doresc, acesta este planul meu. Vreau să fiu la același nivel ca sezonul trecut, să muncesc mai mult.

– Campionatul românesc va fi unul foarte disputat, pentru că foarte multe echipe s-au întărit. Cam pe unde vezi Baia Mare?

– Eu cred că Minaur se poate bate la unul din primele cinci locuri. Chiar dacă sunt echipe puternice, eu cred că va fi un an bun. Avem câteva jucătoare foarte bune, iar ca echipă suntem destul de compacte, așa cred eu, așa e la prima vedere. Pe parcurs vom vedea cum se vor derula lucrurile.

– Ai fost cu echipa națională în Spania, nu prea ai jucat. Ce îți dorești de la echipa națională?

– Mi-aș dori să joc mai mult, într-adevăr. Pentru asta va trebui să mă pregătesc mai mult, pentru a-i da încredere antrenorului să ne bage mai mult în teren.

– Ai mai jucat în Baia Mare. Cum ți se pare atmosfera de aici?

– Armosfera este superbă. Am jucat aici și au fost mulți spectatori la meci și foarte multe susținere pentru echipa din Baia Mare. Cred că publicul poate face foarte mult într-un meci, mai ales atunci când există probleme.