Puteam scoate mai mult din deplasarea de la Timișoara

Duminică, 28 septembrie, Sala Sporturilor “Constantin Jude” din Timișoara a fost gazda partidei dintre SCM Politehnica și CS Minaur, joc din  cadrul etapei a 4-a din Liga Zimbrilor. Gazdele s-au impus pe final, cu 30-27, dar Minaur a făcut un joc destul de consistent și a fost aproape de un rezultat bun.

Băieții antrenați de Nuno Farelo au ținut steagul sus toată prima repriză și jumătate din partea secundă, părând că nu are cum să ne scape un rezultat favorabil. În min. 43 scorul era 18-20 și a urmat o fază care a “stricat ploile” în tabăra noastră, însă vina ne aparține. După un gol marcat de gazde, am repus mingea de la centru, mergeam pe atac, însă observatorul a oprit jocul pentru că echipa noastră era cu opt oameni în teren (ne-am uitat de mai multe ori și așa a fost). Ultimul intrat în teren a fost Robert Nagy, care a fost eliminat. Și uite așa am pierdut de trei ori: om în minus, atacul a revenit gazdelor, iar Nagy a primit cartonaș roșu fiind la a treia eliminare.  Am mai dus-o apoi până la 24-24, cu 10 minute înainte de ultimul fluier, după care Timișoara s-a desprins decisiv și a obținut victoria.

Etapa viitoare Minaur va sta, iar proxima întâlnire este joi, 9 octombrie, în deplasare cu “U” Cluj-Napoca, după care începe aventura în grupele EHF Europa League, tot cu un meci în deplasare, la Slovan, campioana Sloveniei (marți, 14 octombrie).

SCM Poliehnica Timișoara – CS Minaur Baia Mare: 30-27 (15-15)
  • Sala sporturilor “Constantin Jude” din Timișoara; cca 100 spectatori
  • Arbitri: Marian Adrian Drăghici – Ionuț Victor Drăguț (Adjud – Vrancea). Observator: Ștefan Ciurea (Craiova)
  • Aruncări de la 7m: 5-8 (transformate: 4-7; au ratat: Manojlovic / Kozakevych). Minute de eliminare: 10-10 (Kraljevic 2, Fenici, Trif, Vujacic / Nagy 3, Mollino, Fotache; în min. 44 Nagy a fost descalificat)
  • Timișoara: Dan Lucian vasile (10 intervenții, a apărat un 7m), Claudiu-Ionuț Pal – Alexandru George Andrei, Aron Dedu, Zakhar Denysov 1, Alves Thiago Ponciano 3, Marius Sadoveac 4, Paolo Kraljevic 2, Andras Szasz 1, Zoran Nikolic, Christian Manojlovic 9 (4 din 7m), Valentino Ravnic 3, Cristian-Stelian Fenici 1, Răzvan-Cristian Trif, Raul Campos Nantes 1, Risto Vujacic 5. Oficiali: George Ionuț Buricea, Sorin Octavian Sărăndan, Christian Victor Zembrod, Andrei Păiuș, Răzvan Szopka
  • Minaur: Anton terekhov (6 intervenții), Darius Cătălin Makaria (a apărat un 7m) – Robert Nagy 2, Cosmin-Alexandru Stanciu (nu a jucat), Tudor Botea 3, David Pavlov, Ștefan-Gabriel Cumpănici 3, Milan Kotrc 4, Artem Kozakevych 8 (7 din 7m), Erik Leonard Pop 4, Stefan Vujic 1, Anderson Da Silva Mollino 1, Viorel Fotache 1, Lucas Alexandru Sabou (nu a jucat), Ovidiu Ardelean (nu a juxcat), Sebastian Barbul (nu a jucat). Oficiali: Nuno Miguael de Melo Farelo, Mihai Ionuț Bușecan, Răzvan Pop, Eduard Vaszi
Etapa a 4-a
  • Dinamo București – CM Sighișoara: 39-29
  • “U” Cluj-Napoca – CSM București: 23-27
  • SCM Poliehnica Timișoara – CS Minaur Baia Mare: 30-27
  • HC Buzău – Potaissa Turda: 32-29
  • CSM Constanța – CSM Vaslui: 34-36
  • CSU Suceava va sta

Clasament

  1. ACS HC Buzău – 8p (129-118) – 4
  2. Dinamo București – 6p (145-108) – 4
  3. Poli Timișoara – 6p (126-120) – 4
  4. Minaur Baia Mare – 5p (111-100) – 4
  5. CSM București – 4p (84-80) – 3
  6. CSM Vaslui – 4p (126-126) – 4
  7. Potaissa Turda – 2p (92-96) – 3
  8. CSU Suceava – 2p (92-103) – 3
  9. “U” Cluj-Napoca – 2p (107-126) – 4
  10. CSM Constanța – 1p (114-131) – 4
  11. CSM Sighișoara – 0p (82-100) – 3

Etapa 5. Vineri, 3 octombrie: Potaissa – Dinamo (17.30, Pro Arena). Sâmbătă, 4 octombrie: CSM Vaslui – Poli Timișoara (18.00). Duminicxă, 5 octombrie: CSU Suceava – “U” Cluj; CSM Sighișoara – CSM Constanța (17.30, Pro Arena). Luni, 6 octombrie: CSM București – HC Buzău (17.30, Pro Arena). CS Minaur va sta.