Minaur se califică în sferturi. Adi Petrea își dorește St. Petersburg – vom vedea în 23 februarie la tragerea la sorți

Sâmbătă seara, în Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare s-a disputat manșa retur a optimilor de finală din EHF European Cup, între CS Minaur și echipa ucraineană Donbas Mariupol. Dacă în primul meci, Minaur s-a impus la limită, cu 24-23, a doua întâlnire fiind una mult mai bună în exprimare pentru echipa noastră, care a câștigat cu 34-26 (18-15) și a obținut astfel calificarea în sferturile de finală.

Băimărenii au profitat de faptul că și-au cunoscut mai bine adversarii după prima partidă, chiar dacă și acum au fost numeroase indisponibiltăți. S-a jucat însă mult mai bine în apărare, ratările au fost mai puține și victoria a venit. Doar începutul meciului a fost echilibrat, oaspeții reușind chiar să conducă în min. 11 (6-7). Au fost mai multe egaluri, dar de la 11-10 (min. 21) am jucat mult mai exact și ne-am distanțat ușor, intrând la pauză cu trei goluri avantaj: 18-15.

Jocul a fost și mai bună după reluare, chiar dacă s-au ratat primele patru atacuri. Au marcat întâi ucrainenii, apoi ce n-am reușit de pe semicercul advers am reușit de pe semicercul propriu, cu două reușite ale lui Robert Nagy și Răzvan Pop, din poartă în poartă. N-a mai fost cale pentru Donbas să ne ajungă din urmă, astfel că Minaur s-a distanțat pe măsura trecerii timpului de joc, ajungându-se chiar și la 10 goluri: 33-23 (min. 56) – după un gol superb marcat de Buguleț din inter dreapta. Donbas a mai redus pe final din deficit, dar calificarea era deja jucată.

 

CS Minaur Baia Mare – Donbas Mariupol: 34-26 (18-15)
  • Arbitri: Boris Cipov și Zoran Klus (Slovacia). Delegat EHF: Horațiu Belu (București)
  • Aruncări de la 7m: 3-1 (toate transformate). Minute de eliminare: 10-6
  • Minaur: Răzvan Pop (15 intervenții, a marcat un gol), Ionuț Ciobanu (nu a jucat) – Călin Căbuț 8/9 (3 din 7m), Sergiu Makaria 5/6, Tomas Cip 5/9, Daniel Mureșan 4/5, Georgel Haiduc 4/5, Robert Nagy 3/5, Andrei Buzle 3/5, Bogdan Buguleț 1/1, Mihai Dobra 1/3, Paul Oargă, Ionuț Ramba, Daniel Bera 0/1, Milan Kotrc (nu a jucat). Antrenori: Adrian Petrea și Alexandru Sabou.
  • Donbas: Dmitro Veremciuk (4 intervenții), Oleksandr Sles (3 intervenții) – Grigori Semencenko 5/7, Mihailo Kricikov 4/6, Antoni Bespalov 4/5 (unul din 7m), Serhii Dubovyk 3/4, Volodimir Kilievi 3/5, Danilo Rahozin 2/5, Danilo Ivanilov 2/3, Volodimir Kara 1/1, Vitali Psol 1/1, Danilo Osadchi 1/1, Artem Șarko, Ihor Skyba. Antrenori: Evgheni Budko, Ivan Fucedzi