Calificarea în optimi se joacă în Baia Mare, Minaur are de recuperat 4 goluri

CS Minaur a jucat sâmbătă seara, de la ora 22.00 (în România) partida tur cu RK Partizan Belgrad, din turul III al EHF European Cup (16-imi de finală). Manșa retur se va disputa sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă “Lascăr Pană”. Gazdele de la Partizan s-au impus cu scorul de 30-26, dar calificarea se va decide în manșa retur, cele patru goluri putând fi recuperate de echipa noastră. În plus, la meciul retur vor avea acces în tribună și spectatori.

Prima repriză a fost destul de echilibrată, chiar dacă se poate spune că Partizan a fost mai tot timpul la conducere. După 4-4 în min. 6, Partizan preia conducerea și se duce la 7-4 (10). Distanța se micșorează sistematic și ajungem din nou la egal, 9-9 (20). Partizan forșează, profită de omul în plus și duce scorul la 14-10 (27), moment în care cerem time-out. Se simte timpul de odihnă, venim la 14-12, iar până la pauză fiecare echipă mai înscrie o dată. Cu 30 de secunde înainte de final, Zecevic este descalificat, iar Nagy primește două minute (sportivul nostru recuperase un balon).

În partea a doua revenit la 17-16 (35), avem chiar șansa să egalăm, dar irosim două atacuri, iar mai apoi o perioadă nefastă: 19-16 (37), 22-17 (43). De data această nu “ne scoate” time-out-ul, iar Partizan reușește cea mai mare diferență din meci: 27-20 (52). De la 28-22 (52), Vujovic se “ia la trântă” cu Partizan, reușint ultimele patru goluri ale echipei noastre, în timp ce Minaur n-a încasat mai decât alte două goluri. 30-26 la final, un scor care ne dă speranțe în calificare.

RK Partizan Belgrad – CS Minaur Baia Mare: 30-26 (15-13)
  • Sportski Centar Vozdovac din Bekgrad; 1.000 spectatori (1.900 capacitatea)
  • Arbitri: Georgi Doychinov și Yulian Gorețov (Bulgaria). Delegat EHF: Stepan Partemian (Grecia)
  • Aruncări de la 7m: 2-4 (transformate: 1-3; au ratat Kojadinovic / Căbuț). Minute de eliminare: 4-12; în min. 30 Nikola Zecevic a fost descalificat; în min. 50, Daniel Bera a fost descalificat)
  • Partizan: Andrej Trnavac (13 intervenții), Andrej Colovic, Srdan Djordjevic – Uros Kojadinovic 7, Namnja Zivkovic 6, Ivan Micic 5, Stefan Petric 4, Djordje Pisaric 3, Nikola Ivanovic 2 (unul din 7m), Luka Dragovic 1, Milomir Radovanovic 1, Veljko Popovic 1, Boris Radivojevic, Martin Varga, Aleksandar Stojanovic, Nikola Zecevic. Antrenor: Aleksandar Popovic
  • CS Minaur: Anton Terekhov (4 intervenții), Barna Buzogany (9 intervenții, a apărat și un 7m), Răzvan Pop – Stevan Vujovic 7 (unul din 7m), Călin Căbuț 7 (2 din 7m), Andrei Buzle 4, Milan Kotrc 3, Robert Nagy 2, Gabriel Massuca Teca 1, Stefan Vujic 1, Anderson Mollino da Silva 1, Tudor Buguleț, Ștefan Huta, Tomas Cip, Mihai Bușecan, Daniel Bera. Antrenor: Alexandru Sabou
Programul jocurilor din turul III (meciurile jucate până în această noapte)
  • Alingsas HK (Suedia) – HC Tallinn (Estonia)
  • RK Partizan (Serbia) – CS Minaur Baia Mare (România): 30-26
  • KH Besa Famgas (Kosovo) – Potaissa Turda (România):
  • ZRHK Tenax Dobele (Lituania) – PAOK Salonic (Grecia): 25-28
  • Handball Esch (Luxemburg) – Baekkelaget Handball Elite (Norvegia): 30-30
  • Accademia Conversano (Italia) – Naerbo IL (Norvegia): 27-25
  • Sabbianco Anorthosis Famagusta (Cipru) – HCB Karvina (Cehia): 24-29
  • SKIF Krasnodar (Rusia) – MSK Povazska Bystrica (Slovacia)
  • Ramhat Hashrom (Israel) – IFK Skovde (Suedia): 29-35, 28-37 (general 57-72)
  • Drammen HK (Norvegia) – Dukla Praga (Cehia)
  • Suhr Aarau (Elveția) – RK Jeruzalem Ormoz (Slovenia)
  • Bianco Monte Drama (Grecia) – HC Victor (Rusia): 39-41
  • Talent tim Plzenskeho kraje (Cehia) – HC Robe Zubri (Cehia)
  • CSM Focșani (România) – Haukar Hafnarfjordur (Islanda): 28-26
  • SGAU Saratov (Rusia) – Polva Serviti (Estonia)
  • Besiktas Istanbul (Turcia) – SKA Minsk (Belarus)