Magda Cazanga vine din vară la CS Minaur

Magda Alfredo Cazanga s-a născut la Luanda (Angola) în data de 28 mai 1991. Are 1.77 m înălțime și 73 de kg, și joacă pe postul de inter stânga. A participat cu echipa națională a Angolei la două ediții a Jocurilor Olimpice (2012, Londra – locul 10 și 2016, Rio – locul 8). Are patru participări cu naționala la Campionatul Mondial și este de trei ori campioană cu Angola la Cupa Africii pe Națiuni.

În 2016, la Olimpiadă, Angola reușea una dintre marile surprize ale turneului de handbal feminin, învingând cu 23-19 selecționata României. În acel meci, Magda a marcat de trei ori.

A jucat la nivel de senioare la Atletico Petroleus de Luanda (2012-2020), după care s-a transferat în Spania, la CB Salut Tenerife (2020-2021), iar în acest sezon a evoluat pentru CSU Știința București. La echipa din capitală are 19 partide jucate din 22 (și-a reziliat contractual cu gruparea bucureșteană după etapa a 19-a), cu 102 goluri marcate. A mai evoluat și în cele două meciuri din Cupa României, unde a marcat de patru ori.