Astăzi s-a disputat ultimul joc din cadrul etapei a 12-a din Campionatul Național de tineret, seria A. CS Minaur a întâlnit pe teren propriu pe AHC Potaissa Turda, în fața căreia a pierdut cu 40-47 (21-26). Până la finalul întrecerii regulate, băimătenii mai au de jucat în deplasare la Sighișoara și acasă, cu lidera la zi, neînvinsă după 10 etape, CSU Suceava.
Turda a condus aproape tot meciul, doar primele 15-20 de minute jucându-se într-un echilibru evident. Mai apoi, oaspeții au marcat la foc automat și s-au distanțat până la finalul primei părți, reușind să-și păstreze avantajul creat până la final.
CS Minaur tineret – Potaissa Turda tineret: 40-47 (21-26)
- Arbitri: Cristian Pipa – Florin Alin Suciu (Oradea)
- Minaur tineret: Armando Kiss, Rareș Horotan – Ovidiu Ardelean 10, Remus Chiș 9, Vlad Andrei Pop 8, Mario Racolța 5, Alexandru Toma Măgurean 2, Alexandru Botiș 2, Patrick Jesek 2, Patrick Ienei 1, Tudor Balint 1, Antonyo Konya, Robert Adoreanu, Nobert Meleg. Antrenori: Iulian Alexandru, Florin Mironescu
- Potaissa: Adrian Iordan Baștiurea, Sebastian Bodea – Răzvan Ciortea 14, George Pințoiu 9, Darius Rusu 8, Paul Grindean 5, Mihai Negruț 4, Luca Spurio-Piram 3, Andrei Crișan 2, Paul Avram 1, Dorian Zvaric 1, Vlăduț Bocoș. Antrenor: Raul Marian