Meci perfect pentru Minaur – trei puncte glorioase

Sâmbătă, 16 noiembrie, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur Baia Mare și CSM Constanța, joc din cadrul etapei a 10-a din Liga Zimbrilor. Un derby al campionatului, un derby pentru singurul loc care poate fi râvnit de “muritori”, adică al doilea după Dinamo. Minaur a jucat excepțional faza de apărare, a avut un final de primă repriză și mult minute din partea a doua de senzație, ba chiar la un moment dat, când erau 10 goluri diferență, ne întrebam dacă “marinarii” au venit cu titularii la meci sau cu alți jucători.

Până la urmă, scorul s-a mai strâns, dar și așa rămâne o victorie minunată și obținută fără drept de apel. Din păcate, n-am putut înscrie pe raportul de joc decât 15 jucători, iar unul dintre ei, Dragoș China, a fost chiar debutant. Handbalul băimărean produde jucători de calitate și asta se vede.

Urmează alte șapte jocuri până pe 16 decembrie, dintre care două de cupă europeană și cinci de campionat. Primul dintre acestea va fi miercuri, la Timișoara, după care urmează deplasarea în Kosovo.

 

CS Minaur Baia Mare – CSM Constanța: 26-21 (14-10)
  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 1.300 spectatori
  • Arbitri: Gabriel Badiu – Ioan Barbu (Cluj-Napoca). Supervizor: Ioan Ciobanu (Bacău)
  • Aruncări de la 7m: 5-0 (transformate: 3-0; au ratat: Botea, Dahlin). Minute de eliminare: 8-8 (Dahlin, Botea, Fotache, Burzak / Buzle 2, Chikovani, Căbuț)
  • CS Minaur: Anton Terekhov (13 intervenții), Hayder Al-Khafadji (o intervenție) – Robert Nagy 2, Remus Chiș, Tudor Botea 9 (2 din 7m), Mario Alberto Racolța, Ștefan-Gabriel Cumpănici 2, Marcus Dahlin 3, Milan Kotrc 3, Dragoș China, Ivan Burzak 1, Vlad-Andrei Pop, Erik Leonard Pop 3 (unul din 7m), Anderson Da Silva Mollino 3, Viorel Fotache. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș
  • Constanța: Dumitru-Vlăduț Rusu (4 intervenții), Dan Lucian Vasile (7 intervenții) – Rareș Andrei Ștefan 1, Ionuț Nistor Ioniță 2, Alexandru George Andrei 1, Irakli Chikovani, Gabriel-Cristian Ilie 7, Mikalai Aliokhin, Călin-Mihai Căbuț, Andrei Iosif Buzle 2, Gaston Alberto Mourino, Zoran Nikolic 3, Andras Szasz 4, Nicolae Cristian Ungureanu, Strahinja Stankovi, Vitaly Komogorov 1. Antrenori: George Buricea, Mario Blazevic, Ionuț Pușcașu
Declarații după meci
  • Gabriel Ilie (jucăror Constanța): “Nu am făcut un meci bun, am ratat prea mult din situații de unu la unu, pentru că Terekhov a fost astăzi senzațional și cred că el a făcut diferența. În plus, Minaur a avut un public minunat, care i-a împins din spate. Noi am făcut prea mult greșeli și așa e greu de obținut ceva.”
  • Călin Căbuț (jucător Constanța): “Am făcut un meci rău și nouă nu ne-a mers nimic. Suntem două echipe cu probleme financiare, dar se pare că Baia Mare, cu ajutorul publicului, a reușit să fie mult mai motivată, mai concentrată și asta s-a văzut în teren. Din păcate, atât am putut astăzi. Cu Terekhovv în superformă, pot spune că el a făcut diferența la începutul reprizei a doua.”
  • Gabriel Cumpănici (jucător Minaur): “Astăzi poarta ne-a ajutat enorm, dar și apărarea a mers senzațional, dar ne-am descurcat bine și în atac, plus publicul excepțional, care ne-a împins de la spate și asta a contat foarte mult. Am fost focusați pe meci, nu pe bani.  Urmează o perioadă cu multe meciuri, cu deplasări lungi, dar sperăm să câștigăm cât mai multe meciuri și să ne calificăm mai departe în cupele euroene.”
  • Alexandru Sabou (antrenor Minaur): “Am avut ca advărsară una dintre cele mai bune echipe din România. Eu sunt aici să găsesc soluții și chiar îmi place să găsesc soluții în momentele grele, în momentele cu presiune. Astăzi ne-a ieșit tot și jos pălăria în fața băieților, niște caractere incredibile. În situația în care suntem noi, să reușim să ne montăm în halul ăsta este extraordinar. În ultimii trei ani rar am văzut asemenea voință. Diferebța dintre noi și Constanța e că la ei e o situație nouă cu restanțe salariale, noi avem antrenament de atâția ani. A fost un meci perfect, iar la final am trimis toți copiii în teren.  Sper să îi ‘in mental pe băieți lângă mine, pentru că fizic suntem bine pregătiți. Și mai sperăm că oamenii de sus nu ne vor uita și ne vor da și nouă posibilitatea să avem sărbători fericite.”
Etapa a 10-a
  • CSM Vaslui – Dinamo București: 19-46
  • CSM București – CSM Odorheiu Secuiesc: 23-18
  • Potaissa Turda – SCM Politehnica Timișoara: 30-29
  • CSU Suceava – CSM Focșani: 31-33
  • CS Minaur Baia Mare – CSM Constanța: 26-21
  • CSM Făgăraș – CSM Bacău: 22-28
  • HC Buzău – Steaua București (duminică, 17 noiembrie, 17.30, Pro Arena)

Clasament

  1. Dinamo București – 27p (321-231) – 9
  2. Potaissa Turda – 24p (306-266) – 9
  3. Minaur Baia Mare – 24p (306-273) – 10
  4. CSM Constanța – 19p (273-249) – 9
  5. ACS HC Buzău – 18p (269-267) – 9
  6. CSU Suceava – 13p (327-323) – 10
  7. CSM București – 13p (244-241) – 9
  8. CSM Bacău – 13p (284-289) – 10
  9. Poli Timișoara – 12p (259-268) – 10
  10. CSM Focșani – 10p (262-275) – 10
  11. CSM Vaslui – 10p (271-316) – 10
  12. Steaua București – 7p (283-299) – 9
  13. CSM Odorhei – 5p (262-303) – 10
  14. CSM Făgăraș – 0p (252-319) – 10
  • Etap a 11-a. Miercuri, 20  noiembrie: Timișoara – CS Minaur (17.30). Vineri, 22 noiembrie: Steaua – CSM București (17.30, Pro Arena). Sâmbătă, 23 noiembrie: Bacău – Vaslui; Odorhei – Făgăraș; Constanța – Buzău (17.30, Pro Arena). Duminică, 24 noiembrie: Dinamo – Suceava (17.30, Pro Arena). Joi, 19 decembrie: Focșani – Potaissa.
  • Restanțe: CSM București – Dinamo (17 decembrie, 17.30); CSM Constanța – Potaissa Turda (sâmbătă, 8 februarie 2025)