Două victorii pentru Minaur tineret și aproape sigur în Final 8

Sâmbătă și duminică, la Suceava, s-au disputat două etape din cadrul Campionatului Național de tineret masculin, seria A. Sâmbătă, echipa noastră a învins pe CSM Făgăraș, duminică fiind obținută o nouă victorie, cu tineretul celor de la CSM Bacău. Minaur a avut o primă repriză foarte bună, reușind să-și mărească avansul pe măsura trecerii timpului, astfel că s-a ajuns la un ecart de 10 goluri cu puțin înainte de pauză. După reluare, băimărenii au gestionat bine avantajul și s-au impus fără probleme.

CS Minaur Baia Mare – CSM Bacău: 49-37 (27-17)
  • Sala de sport “Ion Creangă” din Suceava
  • Arbitri: Dacian Rareș Chiriac – Daniel Vlasa (Bistrița). Supervizor: Iulian Enache (Brașov)
  • Aruncări de la 7m: 4-5 (transformate: 4-4; a ratat: Butnaru). Minute de eliminare: 6-6 (Adoreanu Kraiger 2, Măgurean / Cadar, Mihalcea, Butnaru)
  • CS Minaur tineret: Armando-Leonardo Kiss (3 intervenții), Rareș-Florentin Horotan (10 intervenții, a marcat un gol) – David Ianis Moldovan 13 (4 din 7m), Robert Popan, Mircea-Andrei Mihuț 3, Andrei Robert Adoreanu-Kraiger 2, Toma-Alexandru Măgurean 7, Patrik Ienei 8, Patrick Szekely, Dragoș-Cătălin Mureșan, Sebastian Barbul 13, David-Akos Revak 1, Patrick Jesek, Adrian Breban 1. Antrenori: Iulian Alaexandru și Florin Mironescu

Etapa 16

  • SCM Politehnica Timișoara – Potaissa Turda: 37-31
  • Dinamyc Zalău – CSU Suceava: 33-54
  • CSM Făgăraș – CS Minaur Baia Mare: 31-39
  • CSM Bacău – CSM Odorheiu Secuiesc: 28-21

Etapa 17

  • CSM Odorheiu Secuiesc – SCM Poli Timișoara: 33-35
  • Potaissa Turda – Dynamic Zalău: 36-34
  • CS Minaur Baia Mare – CSM Bacău: 49-37
  • CSU din Suceava – CSM Făgăraș (15.30)

Clasament

  1. CSU Suceava – 48p (710-488) – 16
  2. Potaissa Turda – 34p (644-585) – 17
  3. Poli Timișoara – 31p (607-591) – 17
  4. Minaur Baia Mare – 27p (641-656) – 17
  5. CSM Bacău – 18p (524-611) – 17
  6. CSM Făgăraș – 17p (528-537) – 16
  7. CSM Odorhei – 12p (540-623) – 17
  8. Dynamic Zalău – 12p (527-630) – 17