CS Minaur este singura reprezentantă a României rămasă în cupele europene

Echipa masculină de handbal a CS Minaur Baia Mare este singura grupare din țara noastră care este încă angrenată în competițiile europene intercluburi, mai exact în sferturile de finală ale EHF European Cup. De altfel, clubul Minaur se poate mândri cu două echipe în sferturi, cum doar un alt club european, }SKA Moscova ar mai putea reuși (dacă și echipa masculină a clubului rus va trece de optimi de finală).

Advesara echipei noastre în sferturi este Sabbianco Anorthosis Famagusta, din Cipru, echipă aflată la primul ei sezon european în cei 22 de ani de existență. Prima partidă va avea loc sâmbătă, 20 martie, ora 15.00, în Sala Polivalentă “Lascăr Pană”, urmând ca returul să aibă loc o săptămână mai târziu, la Nicosia.

Reprezentanții mass-media care au depus cereri de acreditare vor putea asista la acest meci la fel ca și în precedentele întâlniri, fără a fi nevoie de alte acreditări speciale. Nu același lucru se poate spune despre meciurile din turneul de Liga Zimbrilor ce va avea loc în Baia Mare (22-23 martie), unde Minaur va întâlni pe Magnum Boroșani (marți, ora 10.15). Întrecerea este organizată de FRH, iar acreditările vor fi eliberate de FRH. La fel și pentru etapa a 13-a din Liga Florilor MOL.

Prima manșă a sferturilor va avea lor pe 20/21 martie, iar manșa a doua pe 27/28 martie. Învingătoarea din disputa 1 va juca în semifinale cu învingătoarea din disputa 4, iar cele din 2 și 3 se vor întâlni între ele în cealaltă semifinală.

  • 1. CS Minaur Baia Mare (România) – Sabbianco Anorthosis Famagusta (Cipru)
  • 2. HC Neva Sankt Petersburg (Rusia) – AEK Atena HC (Grecia) – ambele jocuri de vor disputa la Atena
  • 3. HC Robe Zubri (Cehia) – RK Gorenje Velenje (Slovenia)
  • 4. Polva Serviti (Estonia) – Ystads IF (Suedia).