Băieții de la Minaur au învins la Vaslui și au urcat pe podium

Duminică seara, echipa masculină de handbal a CS Minaur Baia Mare a jucat în deplasare cu CSM Vaslui, în cadrul etapei a treia din Liga Zimbrilor. La Vaslui nu se câștigă ușor, însă Minaur a făcut o primă repriză excelentă, încheiată cu un avans de 10 goluri, reușind apoi să se impună fără probleme: 22-32. Minaur n-a mai pierdut la Vaslui de trei ani, izbutind de fiecare dată să obțină cele trei puncte.

Meciul în sine a fost dominat de Minaur încă de la început. Am condus 2-0, 3-1, apoi apărarea a mers ceas (la fel cum s-a întâmplat și în prima repriză a meciului cu CSM București), iar diferența a crescut odată cu trecerea timpului: 3-10, 8-18 la pauză. După reluare, băimărenii au avut de gestionat diferența de scor, s-au descurcat foarte bine, a intrat toată lumea în teren și s-a terminat tot la 10. De remarcat și debutul în echipa noastră a sportivului ucrainean Artem Kozakevych, care a și punctat de trei ori.

CSM Vaslui – CS Minaur Baia Mare: 22-32 (8-18)
  • Sala sporturilor din Vaslui; cca 1.000 spectatori
  • Arbitri: Ionuț Cazan (Constanța) – Gesur Suliman (București). Observator: Marian State (Buzău).
  • Minute de eliminare: 2-12 (Soare / Nagy 2, Vujovic, Ratkovic, Kozakevych, Bera)
  • CSM Vaslui: Eduard Cioată, Valentin Petrila, Artsem Padasinau – Amin Yousefinezhad 1, Gabriel Cumpănici 2, Andrei Popa 1 (din 7m), Bogdan Cîrchea 2 (din 7m), Rareș Păunică, Dragoș Soare 3, Maksym Karamișev 2, Silvian Amihăesi 4, Vlad Husanu 4 (unul din 7m), Vladimir Carali, Bogdan Păunescu, Maxim Oancea 1, Florin Acatrinei, Răzvan Chiratcu 2. Antrenor: Bogdan Pralea
  • CS Minaur Baia Mare: Anton Terekhov, Barna Buzogany – Călin Căbuț 8 (unul din 7m), Anderson Mollino da Silva 5, Stefan Vujic 4, Milan Kotrc 4 (unul din 7m), Robert Nagy 3, Artem Kozakevych 3 (unul din 7m), Tudor Buguleț 2, Stevan Vujovic 1, Erik Pop 1, Bogdan Mănescu 1, Viorel Fotache, Gabriel Massuca Teca, Nemanja Ratkovic, Daniel Bera. Antrenor: Alexandru Sabou

Etapa a 3-a

  • Dinamo București – Poli Timișoara: 39-29
  • HC Buzău – CSM Odorheiu Secuiesc: 29-22
  • CSM București – CSU Suceava: 38-33
  • CSM Bacău – Steaua București: 22-25
  • CSM Constanța – CSM Oradea: 33-25
  • Potaissa Turda – CSM Focșani: 23-25
  • CSM Vaslui – CS Minaur Baia Mare: 22-32

Clasament

  1. Dinamo București – 15p (188-141) – 5
  2. CSM Constanța – 9p (78-65) – 3
  3. Minaur Baia Mare – 6p (91-80) – 3
  4. Potaissa Turda – 6p (85-76) – 3
  5. CSM București – 6p (95-90) – 3
  6. CSM Bacău – 6p (88-84) – 3
  7. Steaua București – 6p (82-76) – 3
  8. CSM Focșani – 6p (77-78) – 3
  9. ACS HC Buzău – 3p (81-88) – 3
  10. CSU Suceava – 3p (95-104) – 3
  11. CSM Vaslui – 3p (82-92) – 3
  12. Poli Timișoara – 3p (85-96) – 3
  13. CSM Oradea – 0p (109-125) – 4
  14. CSM Od. Secuiesc – 0p (102-140) – 4

Etapa a 4-a: CSM Odorhei – Dinamo: 28-43 (în devans). Vineri, 17 septembrie: CSM București – CSM Vaslui (17.00). Sâmbătă, 17 septembrie: CSM Oradea – CSM Bacău; CSM Focșani – HC Buzău; Suceava – Poli Timișoara; CS Minaur – CSM Constanța (17.30, Pro Arena). Luni, 19 septembrie: Steaua – Potaissa.