Echipa feminină de handbal a CS Minaur a disputat miercuri, 31 iulie, de la ora 19.00, în Sala Polivalentă “Lascăr Pană”, primul meci amical din intersezon, cu echipa maghiară Békéscsabai Elore Noi Kézilabda Kft. Fetele noastre s-au impus cu scorul de 35-26 (18-10), iar mâine, de la ora 10.30, în aceeași locație, va avea loc al doilea meci între cele două echipe. Tot în această săptămână, Minaur va mai juca un meci, sâmbătă, 3 august, de la ora 16.00, în deplasare, cu Gloria Bistrița.
Partida de miercuri a fost dominată de Minaur, care a condus din primul până în ultimul minut. S-a jucat destul de dezinvolt, cu un ritm bun de pasare, dar și cu destule greșeli, inerente însă în această fază a pregătirilor. Din lotul echipei noastre lipsește doar brazilianca Jessica Quintino, aflată la Jocurile Olimpice de la Paris.
CS Minaur Baia Mare – Békéscsabai Elore Noi Kézilabda: 35-26 (18-10)
- Sala Polivalentă “Lascăr Pană”; cca 150 spectatori
- Au arbitrat: Eduard Kotecz – Sorin Cosma (Baia Mare)
- Aruncări de la 7m: 6-7 (transformate: 5-4; au ratat: Woller / Ferreira, Roman, Takacs). Minute de eliminare: 6-10 (Popescu, Tatar, Pavlovic / Bencsik 2, Sablic, Takacs, Szondi)
- CS Minaur: Iulia Dumanska (12 intervenții, a apărat și 2 de 7m), Cristina Enache (3 intervenții) – Fie Woller 5 (2 din 7m), Katarina Pavlovic 4, Amalia Terciu 4, Andrijana Tatar 4, Alba Chiara Spugnini Santome 3 (unul din 7m), Maria Gomes da Costa 3, Denisa Romaniuc 3, Andreea Ianăși 3, Amelia Lundback 2, Magda Cazanga 2 (din 7m), Aleksandra Vukajlovic 1, Mihaela Rusneac 1, Luciana Popescu, Emilia Galinska. Antrenori: Andrei Popescu, Daniel Apostu.
- Békéscsaba: Jessica Ferreira, Dora Szabo – Mariana Ferreira 5, Vivien Arany 2, Zsofia Szondi 1, LauravBencsik 1, Klara Schlegel 3 (unul din 7m), Eszter Takacs 1 (din 7m), Sara Sablic 3, Klara Kukely 2, Dorina Roman 2, Hanna Varga 2, Marta Borbely 3 (2 din 7m), Bojana Bencsik 1, Reka Sandor (nu a jucat). Antrenor: Sandor Racz.