Sâmbătă, 21 februarie, UFM Aréna a fost gazda partidei dintre Motherson Mosonmagyaróvári KC SE și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul etapei a 6-a din Grupa A de Europa League (ultima). Din păcate, niciunul dintre modulurile favorabile nouă nu s-a putut împlini, astfel că am ratat calificarea în sferturile de finală.
A fost cel puțin interesant să urmărim două jocuri de la aceeași oră, pentru că ambele puteau asigura bilete pentru sferturi sau chips-uri și ce-o mai fi pentru fotoliile de acasă. Sigur, cu ochii pe meciul din Ungaria și cu ocheade către Norvegia.
Nu ne descurcăm deloc bine în startul meciului și după cinci minute gazdele au 3-0, două dintre goluri fiind marcate în poarte goală. Primul gol de partea nnoastră vine de la Ilyna: 3-1 (6). Se face 6-2 (10) și cerem primul timp de odihnă. Reducem din diferență, 6-5 (13), chiar dacă sunt destule inexactități. La jumătatea primei părți, 9-6 la Moson și 8-9 în Norvegia. Dumanska ne ține în joc, iar Alba e cea mai bună marcatoare a meciului, dar e 12-9 (27). Dincolo e 15-15 și sperăm și de acolo. Mai vine un gol de la Da Costa și ajungem la minus 2 de la minus 5. Avem șansa să venim la un gol, dar pierdem balonul și Moson înscrie pe contraatac: 13-10 la pauză. În Norvegia e 17-17 la pauză, iar la scorurile acestea suntem în sferturi.
Un nou time-out cerut de noi, acum la 17-13 (28). Dincolo conduce Larvik cu 22-20. Nu merge treaba bine, jucăm și 7 contra 6, dar sunt prea multe greșeli: 20-15 (43). Thuringer forîează, conduce cu patru goluri pe Larvik și e clar că trebuie să ne bazăm doar pe puterile noastre. Mai sunt 10 minute și vor rămâne doar poveștile din această participare europeană. O ultimă sforțare și venim la trei goluri: 25-22 (56). E 27-25 și Adzic cere time-out. Apărarea om la om a încurcat mult atacul maghiarelor. Nu s-a putut însă mai mult și “părăsim Europa”. Cu capul sus, dar și cu regretful că se putea mai mult.
Motherson Mosonmagyaróvári KC SE – CS Minaur Baia Mare: 28-26 (13-10)
- UFM Arena din Magyarovar; cca 1000 spectatori (cca 30 din Baia Mare)
- Arbitri: Ruud Geraets și Paul Geraets (Olanda). Delegat EHF: Ana Diez-Fernandez (Spania)
- Aruncări de la 7m: 3-4 (transformate: 2-3; au ratat: G. Toth / Spugnini). Minute de eliminare: 6-2 (Quist, Tomova 2 / Mițicuș)
- Moson: Barbara Elisabeth Arenhart (9 intervenții, a marcat un gol), Csatlós Csenge Gyongyvér, Melanie Halter – Eszter Tóth 3, Laetitia Quist 2, Laura Falusi-Udvardi 2, Andrijana Tatar 2, Anna Kukely 5, Petra Péter, Pipy Wolfs 2, Dorottya Molnár, Anita Kazai 1, Mari Plamenova Tomova 3, Noémi Háfra, Zsófia Zsuzsanna Stranigg 4 (2 din 7m), Gabriella Tóth 3. Oficiali: Dragan Adzic, Ferenc Stranigg, Nagy Levente Péter, Edit Benkovics, Doka István
- Minaur: Iulia Dumanska (16 intervenții, a apărat un 7m), Clara Beatrice Preda (nu a jucat) – Maria Andreea Ianăși (nu a jucat), Emilia Anna Galinska, Teodora Lavinia Damian 2 (2 din 7m), Jessica Quintino Ribeiro 1, Maria Gomes da Costa 3, Denisa Roxana Romaniuc (nu a jucat), Andriyana Naumenko (nu a jucat), Fie Woller (nu a jucat), Eliza Florentina Lăcusteanu (nu a jucat), Nikoletta Papp 2, Amelia Julia Lundback 7, Dziyana Ilyna 4, Alba Chiara Spugnini Santome 7 (unul dfin 7m), Anca Georgiana Mițicuș. Oficiali: Joao Alexandre Ferreira Florencio, Alexandru Sabou, Daniel Apostu, Valentina Mitrașcă, Alex Pop
Programul jocurilor din grupă
- Etapa 1: Larvik HK – CS Minaur: 26-28; Moson – Thuringer: 36-34
- Etapa 2: CS Minaur – Moson: 34-28; Thuringer – Larvik: 36-33
- Etapa 3: Thuringer – CS Minaur: 33-32; Moson – Larvik: 31-22
- Etapa 4: CS Minaur – Thuringer: 28-24: Larvik – Moson: 26-27
- Etapa 5: CS Minaur – Larvik 28-31; Thuringer – Moson: 34-24
- Etapa 6: Moson – CS Minaur: 28-26, Larvik – Thuringer: 28-34
Clasament
- Thuringer HC – 8p (195-181) – 6
- Mosonmagyarovar – 8p (174-176) – 6
- CS Minaur – 6p (176-170) – 6
- Larvik HK – 2p (166-184) – 6
Faza grupelor constă în șase runde, care se vor juca între 10/11 ianuarie și 21/22 februarie 2026. Primele două echipe din fiecare grupă se califică în sferturile de finală din martie 2026, în timp ce Final Four-ul este programat pentru 16/17 mai 2026.
