Minaur joacă la Vâlcea în ultima etapă a sezonului

Vineri și duminică se vor disputa jocurile ultimei etape din Liga Florilor MOL, ediția 2022 – 2023. CS Minaur se va deplasa la Vâlcea, acolo unde va întâlni vineri, de la ora 17.30, pe SCM din localitate, în sala “Traian”. Vâlcea termină sezonul pe locul 6, deoarece nu mai poate coborî sau urca, în timp ce Minaur, în funcție de rezultat și de alte rezultate, poate termina întrecerea internă pe locul 7, 8 sau 9.

Se cunosc ocupantele podiumului de premiere, se cunosc patru dintre cele cinci (probabil – ar putea fi chiar șase) echipe care vor juca în cupele europene (ultimul loc se va juca între Brăila și Buzău), se știu cele două retrogradate direct (Galați și Slatina), cele două promovate direct (Corona Brașov și {tiința București), precum și cele patru echipe care vor juca barajul de menținere / retrogradare / promovare vor fi HC Zalău, Dacia Mioveni, CSM Deva și Activ Prahova Ploiești.

Lotul SCM Râmnicu Vâlcea
  • Portari: 1. Daciana Hosu, 26. Isabell Roch, 77. Sara Rus
  • Extremă stânga: 3. Elin Hansson (59), 22. Cristina Florică (17), 89. Corina Lupei (15 -plecată la Brăila)
  • Extremă dreapta: 7. Evghenia Levcenko (24), 27. Asuka Fujita (106)
  • Pivot: 6. Asma Elghaoui (111), 8. Bobana Klikovac (16), 9. Raluca Băcăoanu (14)
  • Inter stânga: 23. Iryna Glibko (188), 24. Jovana Kovacevic (66), 92. Raluca Dăscălete (1)
  • Centru: 2. Andreea Ianăși (9), 5. Amalia Coman (10), 19. Daniela de Jong (64)
  • Inter dreapta: 17. Tanja Asanin (17), 18. Daria Bucur (57)
  • Antrenori: Bent Dahl și Daniela Joița
Lotul CS Minaur
  • Portari: 1. Cristina Enache (24/0), 21. Amra Pandzic (24/0), 71. Ioana Ugran (15/0)
  • Extremă stânga: 9. Ana Maria Tănasie (25/127), 10. Eva Kerekes (16/13)
  • Inter stânga: 25. Magda Cazanga (25/104), 13. Talita Alves Carneiro (9/10), 99. Anca Mițicuș (24/24), Raluca Tudor (25/39), 11. Sanja Vujovic (16/43)
  • Centru: 22. Luciana Popescu (25/58), 7. Aleksandra Vukajlovic (23/17), 70. Andreea Popa (25/82)
  • Inter dreapta: 18. Aleksandra Zych (5/2)
  • Extremă dreapta: 4. Dijana Ujkic (21/46), 30. Amalia Terciu (8/5), 55. Oana Borș (18/43); 79. Mihaela Rușneac
  • Pivot: 25. Itana Cavlovic (25/30), 23. Andreea Țîrle (23/24)
  • Antrenori: Andrei Popescu și Daniel Apostu
Etapa 26
  • SCM Gloria Buzău – CSM București (vineri, 26 mai, ora 17.30, Pro Arena). Arbitri: Alexandru Constantin (București) – Laszlo Gal (Harghita). Observator: R. Cojocaru (Brașov)
  • CSM Târgu Jiu – HC Dunărea Brăila (vineri, 26 mai, 17.30). Arbitri: Ninel Costache (București) – Adrian Vasile (Ploiești). Observator: V. Sighicea (Rm. Vâlcea)
  • SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare (vineri, 26 mai, 17.30). Arbitri: Adrian Manafu (București) – Daniel Pavel (Buzău). Observator: Adrian Barbu (Pitești)
  • CSM Slatina – SCM Universitatea Craiova (duminică, 28 mai). Arbitri: Bogdan Ciobea (Pitești) – Adrian Nacu (Tg. Mureș). Observator: A. Dima (Galați)
  • Măgura Cisnădie – Gloria Bistrița (duminică, 28 mai, 15.45, Pro Arena). Arbitri: Mihai Ciutacu (București) – Alin Stamatoiu (Rm. Vâlcea). Observator: Z. Mesaroș (Baia Mare)
  • Rapid București – Dacia Mioveni (duminică, 28 mai, 17.30, Pro Arena). Arbitri: Marian Babău (București) – Alexandru Roibu (Ploiești). Observator: P. Suică (Alexandria)
  • HC Zalău – CSM Galați (duminică, 28 mai, 17.30). Arbitri: Marina Agliceriu (Ploiești) – Mirabela Turdean (Tg. Mureș). Observator: I. Chira (Baia Mare)

Clasament

  1. CSM București – 73p (816-634) – 25
  2. Rapid București – 64p (821-677) – 25
  3. Gloria Bistrița – 58p (797-676) – 25
  4. Gloria Buzău – 52p (704-655) – 25
  5. Dunărea Brăila – 49p (707-635) – 25
  6. SCM Rm. Vâlcea – 45p (768-714) – 25
  7. Măgura Cisnădie – 32p (702-719) – 25
  8. Minaur Baia Mare – 31p (668-707) – 25
  9. SCM Craiova – 31p (687-733) – 25
  10. CSM Tg. Jiu – 26p (620-672) – 25
  11. HC Zalău – 20p (610-683) – 25
  12. Dacia Mioveni – 19p (636-702) – 25
  13. CSM Slatina – 15p (556-677) – 25
  14. CSM Galați – 1p (578-786) – 25