Minaur – Bistrița, un derby ardelean pentru podiumul Ligii Florilor MOL

Marți se vor disputa jocurile etapei a 5-a din Liga Florilor MOL, a patra din turneul de la Sf. Gheorghe. CS Minaur va întâlni pe Gloria Bistrița, într-un meci derby al Ardealului. Două echipe care vor un loc european sezonul care urmează, două grupări care se cunosc foarte bine și care promit un spectacol sportiv de calitate. Din păcate, și în acest meci vor fi multe absențe, de ambele părți.

Etapa precedentă a fost una excelentă pentru Minaur, care a învins la limită ultima campioană a României, SCM Râmnicu Vâlcea, în timp ce Bistrița a pierdut surprinzător în fața celor de la CSM Slatina. Băimărencele au trei victorii și un egal (locul al doilea), în timp ce Bistrița ocupă locul șase, cu trei victorii și un eșec.

Lotul CS Minaur Baia Mare
Portari: Fillipa Hillevi Karianna Idehn (3 meciuri – un gol), Cristina Enache (3 meciuri), Cristina Ciaușescu (nu a jucat în acest sezon)
Extremă stânga: Ana Maria Tănasie (3/9), Eva Kerekes (3/1), Larissa Fais Munhoz Araujo (nu a jucat în acest sezon)
Inter stânga: Jovana Kovačević (3/22), Anca Georgiana Polocoșer (3/0), Mikaela Eva Marija Massing (nu a jucat în acest sezon), Karoline Helena de Souza (nu a jucat în acest sezon)
Centru: Cristina Laslo (3/4), Angela Cioca (3/2), Andreea Cristina Popa (1/2)
Inter dreapta: Jelena Lavko (3/18), Andreea Tecar (3/0), Helena Ryšánková (nu a jucat în acest sezon)
Extremă dreapta: Asuka Fujita (3/9), Oana Borș (1/0), Sonia Mariana Seraficeanu (nu a jucat în acest sezon), Petruța Francesca Argyelan (nu a jucat în acest sezon)
Pivot: Linn Christina Blohm (3/18), Yaroslava Burlachenko (nu a jucat în acest sezon)
Antrenori: Costică Buceschi (principal), Magda Kovacs (secund), Claudia Cetățeanu (cu portarii)

Lotul echipei Gloria Bistrița
Portari: Ana Maria Măzăreanu (4 meciuri / niciun gol), Darly Zoqbi de Paula (1/0), Ioana Flavia Stan (1/0)
Jucătoare de câmp: Elena Nicoleta Dincă (4 jocuri – 20 de goluri / 30 de aruncări), Laura Ioana Pristăvița (un meci – 4/5), Szilvia Szabo (3 – 10/16), Almudena Maria Rodriguez (4 – 12/16), Maria Țanc (4 – 0/0), Raluca Băcăoanu (4 – 4/5), Andreea Rebeca Tîrșoagă (nu a jucat în acest sezon), Miruna Cristina Pica (4 – 0/0), Anna Dora Fekete (4 – 0/0), Valentina Neli Ardean Elisei (nu a jucat în acest sezon), Natalia Savchyn (nu a jucat în acest sezon), Dzyana Ilyina (4 – 13/25), Daniela Constantina Rațiu (4 – 9/11), Andreea Lucreția Tetean (4 – 5/15), Natalia Vasiluskaia (4 – 4/8), Ancuța Andrada Moroianu (4 – 3/5), Mariana Costa (4 – 7/12), Bianca Alina Zegrean (4 – 4/5).
Antrenori: Horațiu Pașca (principal), Gabriel Borodi (cu portarii)

Etapa 5 (marți, 3 noiembrie)

  • AC Activ Prahova Ploiești – SCM Craiova (ora 11.00, sala “Kati Szabo”). Arbitri: Corina Constantin – Daniela Enache (București)
  • CS Dacia Mioveni – SCM Râmnicu Vâlcea (11.00, Sepsi Arena). Arbitri: Adrian Manafu (București) – Dan Pavel (Buzău)
  • HC Zalău – Măgura Cisnădie (13.45, Sepsi Arena). Arbitro: Mihai Pârvu (București) – Mihai Potîrniche (Buzău)
  • SCM Gloria Buzău – ACS Crișul Chișineu-Criș (13.45, sala “Kati Szabo”). Arbitri: Daniel Basso – Florin Tofan (Galați)
  • CSM Slatina – HC Dunărea Brăila (16.30, sala “Kati Szabo”). Arbitri: Robert Harabagiu – Silviu Stănescu (Moreni)
  • Rapid București – CSM București (16.30, Sepsi Arena, TVR 2). Arbitri: Iulian Ghiță – Sebastian Topliceanu (Constanța)
  • CS Minaur Baia Mare – Gloria Bistrița (18.30, Sepsi Arena, TVR 1 – meciul este trecut în programul TV dat publicității de TVR). Arbitri: Victor Ionuț Drăguț – Marian Adrian Drăghici (Focșani)
  • CSM Galați – CSU Cluj-Napoca (19.15, sala “Kati Szabo”). Arbitri: Marina Agliceriu (Ploiești) – Mirabela Turdean (Tg. Mureș)

Etapa a 6-a (ultima care se va disputa în acest an – Sala Polivalentă din București)

Miercuri, 11 noiembrie: Crișul Chișineu-Criș – Activ Ploiești (11.00); CSM București – CSM Slatina (13.45); Dunărea Brăila – CS Minaur Baia Mare (16.30); Dacia Mioveni – Gloria Buzău (19.15)
Joi, 12 noiembrie: CSU Cluj-Napoca – HC Zalău (10.15); SCM Craiova – CSM Galați (13.00); Măgura Cisnădie – Rapid București (15.45); SCM Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistrița (18.30).