Minaur a încheiat pe locul 6 un sezon greu

S-a terminat campionatul și în Liga Florilor MOL. Rapid este noua campioană și va merge, probabil, cu CSM București în Liga Campionilor. Apoi, Vâlcea, Cisnădie și Buzău ar avea locuri asigurate în Liga Europa, iar Minaur, care s-a clasat pe locul 6, va cere un wild-card pentru competiția la care a ajuns în Final Four în ultimele două sezoane. Vor fi și destule mutări în vară, dar până atunci va veni și o binemeritată vacanță. Minaur a avut un an bun, pentru că trebuie să adăugăm aici și calificarea în Final Four-ul EHF European League.

Minaur a jucat în ultima etapă la București, cu CSM, echipă care avea nevoie de victorie pentru prima poziție, însă doar dacă Rapid ar fi pierdut la Vâlcea. Băimărencele aveau locul 6 asigurat, indiferent de rezultatele din ultimele jocuri. A rezultat un meci foarte frumos, cu enorm de multe atacuri (aproximativ câte două pe minut), cu multe goluri și multe ratări, echilibrat până cu 10 minute înainte de final. Până atunci, niciuna dintre echipe nu reușise să se desprindă, pentru că au condus fiecare, pe rând. În min. 5o era 28-28, iar mai apoi n-am mai înscris deloc timp de aproape 10 minute, însă au făcut-o bucureștencele de cinci ori: 33-28. Ultimul gol, marcat de japoneza Asuka Fujita n-a mai avut darul să schimbe nimic.

CSM București – CS Minaur Baia Mare: 33-29 (16-17)
  • Sala Rapid din București; cca 1.200 spectatori
  • Arbitri: Mihai Pîrvu (București) – Mihai Potîrniche (Buzău). Observator: Valter Dăncescu (București)
  • Aruncări de la 7m: 3-7 (transformate: 3-5; au ratat: Popa, Lavko). Minute de eliminare: 10-8 (în minutul 46, Dindiligan a primit cartonaș roșu și albastru)
  • CSM București: Marie Davidsen (18 intervenții, a apărat și un 7m), Jelena Grubisic – Samara da Silva Vieira 5, Cristina Neagu 5 (2 din 7m), Emilie Arntzen Hegh 4 (unul din 7m), Eduarda Amorim Taleska 4, Elizabeth Omoregie 3, Carmen Martin Berenguer 3, Yvette Broch 3, Siraba Dembele Pavlovic 2, Alexandra Dindiligan 2, Malin Aune Larsen 1, Andrea Klikovac 1, Ema Ramusovic. Nu au jucat: Andreea Ailincăi, Clara Preda. Antrenori: Adi Vasile și Iulia Curea
  • CS Minaur: Amra Pandzic (16 intervenții), Cristina Enache (2 intervenții) – Asuka Fujita 8 (unul din 7m), Cristina Laslo 6 (2 din 7m), Jelena Labko 4 (2 din 7m), Yaroslava Burlachenko 3, Raluca Petruș 3, Ana Maria Tănasie 2, Aleksandra Zych 1, Andreea Țîrle 1, Andreea Popa 1, Angela Cioca, Karoline Helena de Souza, Anca Polocoșer. Nu au jucat: Eva Kerekes, Alexandra Severin. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu.
Etapa 26 (ultima)
  • SCM Craiova – CSM Slatina: 30-24
  • HC Dunărea Brăila – Dacia Mioveni: 30-23
  • Măgura Cisnădie – HC Zalău: 24-21
  • CSM București – CS Minaur Baia Mare: 33-29
  • SCM Gloria Buzău – CSU Știința București: 37-28
  • CSM Deva – Gloria Bistrița (ora 18.00)
  • SCM Râmnicu Vâlcea – Rapid București: 27-35

Clasament

  1. Rapid București – 69p (797-678) – 26
  2. CSM București – 68p (769-602) – 26
  3. SCM Rm. Vâlcea – 55p (775-704) – 26
  4. Măgura Cisnădie – 52p (690-662) – 26
  5. Gloria Buzău – 49p (714-665) – 26
  6. Minaur Baia Mare – 45p (760-722) – 26
  7. Dunărea Brăila – 41p (684-662) – 26
  8. Gloria Bistrița – 38p (671-628) – 25
  9. HC Zalău – 37p (598-605) – 26
  10. SCM Craiova – 33p (672-682) – 26
  11. CSM Slatina – 22p (645-704) – 26
  12. Dacia Mioveni – 18p (585-663) – 26
  13. Știința București – 6p (611-784) – 26
  14. CSM Deva – 3p (504-710) – 25