Mergem la Bistrița să luptăm pentru un rezultat bun

Miercuri, 24 septembrie, cu începere de la ora 17.30, TeraPlast Arena din Bistrița va fi gazda partidei dintre Gloria din localitate și CS Minaur Baia Mare, joc restanță din cadrul etapei a 3-a din Ligii Florilor MOL. Partida va putea fi urmărită în direct la Pro Arena și va fi condusă de arbitrii Daniela Enache și Corina Răduț din București, în timp ce observator va fi Adrian Nacu din Târgu Mureș.

Se vor întâlni două reprezentante ale României în cupele europene, echipe care la finalul sezonului trecut au fost vecine de clasament, cu Gloria pe poziția a treia. Dacă Minaur nu a jucat încă în Liga Europa, Bistrița are deja două partide în Liga Campionilor, câștigate amândouă. Ambele grupări au jucat și în Supercupă la finalul lunii trecute, Bistrița terminând întrecerea pe locul al doilea, iar Minaur pe 4.

Minaur și Gloria se cunosc bine, au destule meciuri jucate ca adversare în ultimul timp și e destul de clar că Bistrița este favorită, mai ales că joacă și pe teren propriu. Sigur, asta nu înseamnă că nu mergem să ne batem. Campionatul Ligii Florilor este destul de echilibrat și pot apărea mereu surprize. Fetele care au fost la lotul național au revenit la pregătiri. De la Minaur a jucat în dubla cu Franța Yulia Dumanska, în timp ce de la Bistrița au fost la lotul țării noastre Bazaliu, Stoica și Ostase. De asemenea, de la Minaur au fost alte trei jucătoare la loturile țărilor lor: Jessica Quintino (Brazilia), Nikoletta Papp (Ungaria) și Maria Gomes da Costa (Spania).

Lotul echipei Gloria Bistrița
  • Portari: 1. Ana-Maria Măzăreanu Persecă, 77. Ana Daria Uhrec, 87. Renata Lais De Arruda
  • Jucătoare de cîmp: 3. Yaroslava Burlachenko (2), 7. Tamires Morena de Araujo Frossard, 8. Monika Anna Kobylinska (4), 9. Larissa Nusser (5), 10. Danila Patricia So Delgado Pinto (15), 11. Ana Martina Stan, 13. Cristina Laslo (4), 14. Bianca-Maria Bazaliu (2), 17. Jennifer Maria Gutierrez Bermejo (5), 18. Daria Bucur Cîtu, 19. Cissokho Kaba Gassama (5), 21. Aleksandra Zimny, 23. Paula Arcos Poveda (5), 24. Angela Ștefania Stoica, 25. Eva Kerekes (1), 27. Asuka Fujita (7), 30. Sonia-Mariana Seraficeanu (9), 37. Lorena-Gabriela Ostase (2), 89. Corina Elena Romina Lupei, 98. Seynabou Mbengue Rodriguez
  • Oficiali: Carlos Enrique Viver Arza, Joaquin Soler Terue, Levente Szabo, Alexandru Filip Chiuzan, Dario Antonio Mata Bejar
Lotul echipei CS Minaur
  • Portar: 53. Yuliya Dumanska (2/1), 16. Clara Beatrice Preda, 85. Daria Maria Tocaciu (2/0)
  • Extremă stânga: 21. Fie Woller (2/6), 15. Denisa Romaniuc (2/0)
  • Inter stânga: 13. Maria Gomes de Costa (2/6), 6. Emilia Anna Galinska (2/5), 24. Maria Groșan
  • Centru: 2. Andreea Maria Ianăși (2/0), 33. Amelia Julia Lundback (2/11), 84. Dziyana Ilyna (2/4), 8. Teodara Lavinia Damian
  • Inter dreapta: 28. Nikoletta Papp (2/5), 14. Mălina Maria Avădanei (2/0), 99. Anca Georgiana Mițicuș (2/0)
  • Extremă dreapta: 10. Jessica Quintino Ribeiro (2/11), 25. Eliza Florentina Lăcusteanu (2/0)
  • Pivot: 93. Alba Chiara Spugnini Santome (2/16), 17. Andriyana Naumenko (1/1)
  • Oficiali: Joao Alexandre Ferreira Florencio, Alexandru Sabou, Daniel Apostu, Valentina Mitrașcă, Alex Pop
Etapa a 3-a
  • CSM București – HC Dunărea Brăila: 38-33
  • SCM Universditatea Craiova – CSM Slatina: 31-34
  • CSM Galați – HC Zalău: 23-27
  • Rapid București – SCM Râmnicu Vâlcea: 35-31
  • CSM Corona Brașov – CSM Târgu Jiu: 41-23
  • Gloria Bistrița – CS Minaur Baia Mare (miercuri, 24 septembrie)

Clasament

  1. Corona Brașov – 6p (105-66) – 3
  2. CSM București – 6p (105-94) – 3
  3. Gloria Bistrița – 4p (66-42) – 2
  4. CSM Slatina – 4p (88-89) – 3
  5. Dunărea Brăila – 4p (83-84) – 3
  6. Minaur Baia Mare – 2p (66-62) – 2
  7. Rapid București – 2p (84-84) – 3
  8. CS HC Zalău – 2p (69-82) – 3
  9. SCM Rm. Vâlcea – 2p (92-84) – 3
  10. SCMU Craiova – 2p (86-93) – 3
  11. CSM Târgu Jiu – 0p (72-99) – 3
  12. CSM Galați – 0p (69-106) – 3
Etapa 4
  • SCM Râmnicu Vâlcea – HC Zalău (sâmbătă, 27 septembrie, 16.00). Arbitri: Marian Babău (București) – Alexandru Roibu (Ploiești). Observator: Viorel Vicea (București)
  • CS Minaur Baia Mare – Corona Brașov (sâmbătă, 27 septembrie, 15.00, Pro Arena). Arbitri: Adrian Georgescu – Mihai Moldoveanu (Constanța). Observator: Ioan Ciobanu (Bacău)
  • CSM Tg. Jiu – CSM Galați (sâmbătă, 27 septembrie, 17.30). Arbitri: Marina Agliceriu (Ploiești) – Mirabela Turdean (Tg. Mureș). Observator: Alexandru Ciati (Reșița)
  • Dunărea Brăila – SCMU Craiova (sâmbătă, 27 septembrie, 17.30, Pro Arena). Arbitri: Sebastian Mîrza – Cristian Nedelea (Cluj-Napoca). Observator: Toma Pleșa (Râmnicu Vâlcea)
  • Rapid București – CSM București (miercuri, 1 octombrie, 17.30, Pro Arena). Arbitri: Ionuț Cazan – Gesur Suliman (București). Observator: Osman Yuksel (Constanța)
  • CSM Slatina – Gloria Bistrița (miercuri, 1 octombrie, 18.00). Arbitri: Alin Gherman – Adrian Moldovan (Baia Mare). Observator: Valentin Călina (Pitești).