În atenția mass-media – confirmări sau acreditări pentru meciul cu Astrahanocka

Pentru meciul din data de 9 ianuarie din EHF European League cu Storhamar a existat o procedură de acreditare pentru reprezentanții mass-media. Accesul în sală s-a făcut după anumite criterii, lucru care se va întâmpla și la următoarele meciuri europene pe care CS Minaur le va organiza. Cei care au depus deja documentația cerută și au primit acreditare pentru primul joc din Grupa C sunt rugați să confirme prezența lor la partida cu Astrahanocka Astrahan, care va avea loc sâmbătă, 6 februarie, ora 15.00, în Sala Polivalentă “Lascăr Pană”. Puteți face acest lucru până miercuri, la adresa de mail media@csminaur.ro.

Accesul mass media la acest eveniment se va face prin respectarea prevederilor legale în vigoare și a Protocolului Medical de Organizare și Desfășurare a Competițiilor de Handbal, astfel, exceptând deținătorul de drepturi tv, la aceste meciuri vor fi puse la dispoziție locuri limitate la masa presei, iar pozițiile de fotograf vor fi alocate în funcție de spațiul disponibil.

Conform ordinului MTS/MS și recomandărilor EHF, nu se va amenaja o zonă mixtă și nu se va organiza o conferință de presă, dar la finalul partidei jurnaliștii acreditați vor putea trimite întrebări pentru reprezentanții echipelor.

Cererile noi de acreditare vor fi depuse la adresa de e-mail din formular, până la data de 3 febrarie 2021. Gãsiți formularul la link-ul de mai jos: https://csminaur.ro/presa/