Amical la Bistrița terminat la egalitate de fetele de la Minaur

Vineri după-amiaza, echipa feminină de handbal a CS Minaur a disputat un meci amical în deplasare, cu Gloria Bistrița, reușind să termine la egalitate, 25-25 (16-11), în fața echipei pregătite de selecționerul Florentin Pera. A fost ultimul meci din acest an, Minaur urmând să dispute următorul joc pe 6 ianuarie 2024, în turul I din Cupa României, cu CSM Făgăraș, în deplasare. Mai apoi, primul meci acasă va fi pe 13 ianuarie, în Liga Florilor MOL, cu SCMU Craiova.

Jocul de azi de la Bistrița a fost echilibrat în prima sa parte, dar de la 7-7 (15), gazdele s-au desprins și au intrat la cabine cu cinci goluri avantaj. În partea a doua am consemnat și cea mai mare diferență de scor, 21-14, pentru ca în minutul 50 să fie 25-19. Ei bine, în ultimele 10 minute gazdele nu au mai marcat niciun gol, iar Minaur a egalat la 25. De la echipa noastră doar Amelia Lundback nu a jucat (mici probleme de sănătate).

Gloria Bistrița – CS Minaur Baia Mare: 25-25 (16-11)
  • Aruncări de la 7m: 4-7, transformate: 3-5; au ratat de la Minaur Tănasie și Popescu). Minute de eliminare: 6-8
  • Gloria – Yulia Dumanska, Renata de Arruda – Nicoleta Dincă 3, Paula Posavec 2, Laura Pristăvița 1, Cristina Marcu, Tamires Morena de Araujo Frossard 2, Maria Tanc, Cristina Laslo 4, Bianca Bazaliu 2, Denorah Kpodar 2, Diana Bazaliu, Gnonsiane Niombla 1, Sonia Seraficeanu 1, Ida Marie Moesgaard Dahl 1, Nina Bulatovic 1, Seynabou Mbengue 5. Antrenori Florentin Pera, Marius Novanc, Alexandru Buligan.
  • CS Minaur: Amra Pandzic (6 intervenții, a apărat și o aruncare de la 7m), Cristina Mihiș (4 intervenții), Clara Preda (o intervenție) – Magda Cazanga 8 (3 din 7m), Katarina Pavlovic 3, Alba Chiara Spugnini Santome 3, Oana Borș 2, Eva Kerekes 2, Ana Maria Tănasie 2 (din 7m), Dijana Ujkic 1, Aleksandra Vukajlovic 1, Andreea Maria Ianăși 1, Denisa Romaniuc 1, Luciana Popescu 1, Amalia Terciu, Maria Gomes da Silva, Cristina Danciu, Andreea Țîrle. Antrenori: Andrei Popescu, Daniel Apostu.