Sâmbătă, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” a fost gazda partidei dintre CS Minaur Baia Mare și CSU Știința București, din cadrul etapei a 7-a a Ligii Florilor MOL. Echipa din Baia Mare a controlat jocul de la început la sfârșit, chiar dacă oaspetele au condus în startul jocului cu 2-0. Minaur a condus prima oară cu 5-4 (7), după care diferența de scor a crescut pe măsura trecerii timpului.
Nu sunt foarte multe de spus despre acest meci, în care antrenorul Raul Fotonea a folosit toate jucătoarele înscrise pe raportul de joc, a dat multe minute jucătoarele mai tinere sau celor care joacă mai puțin și a făcut o excelentă pregătire pentru jocurile care urmează să se mai dispute în acest an: pe 6 noiembrie la Bistrița; pe 20 noiembrie acasă, cu Rapid.
După aceea, va urma o pauză până la începutul lunii ianuarie, când întrecerea internă se va relua. De asemenea, vom avea și meciurile din grupele EHF European League, acolo unde Minaur este calificată direct.
Până atunci însă, mai multe fete vor merge la loturile naționale pentru Mondialele din Spania (1-19 decembrie). Din lotul lărgit de 35 de jucătoare al României fac parte și șase fete de la Minaur: Cristina Laslo, Ana Maria Tănasie, Oana Borș, Andreea Popa, Alexandra Severin și Anca Polocoșer. De asemenea, alte patru jucătoare sunt în loturile de 35 ale altor naționale: Amra Pandzic (Slovenia), Asuka Fujita (Japonia), Elaine Gomes (Brazilia), Jelena Lavko (Serbia).
CS Minaur Baia Mare – CSU Știința București: 39-28 (22-16)
- Sala Polivalentă “Lascăr Pană”; s-a jucat fără spectatori
- Arbitri: Marian Babău – Alexandru Roibu (Ploiești). Observator: Ion Aldica (Bistrița)
- Aruncări de la 7m: 5-5 (transformate: 4-4; au ratat: Severin / Bîță). Minute de eliminare: 4-10 (în min. 40, Zych a primit cartonaș roșu pentru trei eliminări)
- CS Minaur: Elena Utkina (5 intervenții), Cristina Enache (3 intervenții, a apărat și un 7m), Amra Pandzic (4 intervenții) – Andreea Popa 8, Cristina Laslo 6, Alexandra Severin 6 (4 din 7m), Eva Kerekes 5, Oana Borș 5, Ana Maria Tănasie 3, Asuka Fujita 2, Anca polocoșer 2, Angela Cioca 1, Elaine Gomes Barbosa 1, Andreea Țîrle, Yaroslava Burlachenko, Aleksandra Zych. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu
- Știința: Alexandra Prodan (12 intervenții, a marcat un gol), Mirela Toma – Magda Kazanga 6, Itana Cavlovic 5, Andreea Tetean 3 (unul din 7m), Andreea Gădăleanu 3 (din 7m), Andreea Tecar 2, Ana Maria Șerban 2, Amalia Coman 1, Iulia Bîță 1, Bianca Ionescu, Iuliana Mălăncuș, Elena Badea, Jasna Boljevic, Adina Grigoraș. Antrenori: Sorin Bîrză și Paul Ghiorghiu
Declarații după meci
- Raul Fotonea (antrenor Minaur): “Am încercat să câștigăm fără să facem o risipă prea mare de energie, pentru că trebuie să ne pregătim cu seriozitate pentru meciul cu Bistrița de săptămâna viitoare. Am auzit că au pierdut la Zalău, iar meciul nostru la Bistrița va fi cu atât mai greu, pentru că nu-și mai permit să facă pași greșiți. Știu că șase fete de la noi sunt în lotul de 35, plus cele patru străine. Este munca lor de peste ani, nu doar cea din acest sezon. Ele au fost învățate cu echipa națională de ani buni și este normal să fie convocate”.
- Anca Polocoșer (jucătoare Minaur): “Da, ne-am antrenat foarte bine, a fost la meciul acesta o muncă fixată și pe celelalte două meciuri care urmează în acest an. Era normal să jucăm mai bine, pentru că ne antrenăm cu seriozitate zi de zi. Creștem pas cu pas și asta e important. |mi doresc să ajung din nou la Mondiale, mi-am dorit mereu. Pentru mine este o onoare și muncesc pentru asta. Să fim sănătoase!”
- Sorin Bîrză (antrenor Știința): “Pentru noi, toate meciurile sunt foarte foarte grele. Nu reușim să găsim un ritm pe care să-l ducem 60 de minute, schimbări sunt, însă și așa aceleași lucruri s-au întâmplat. Primind 39 de goluri nu poți câștiga niciun meci. Suntem în etapa a șaptea și nu avem niciun punct luat. Am avut acolo un meci bun, niște reprize în alte meciuri, dar nu avem puncte. Trebuie să vedem ce avem de reparat, foarte foarte repede. Obiectivul nostru este să încercăm să ajungem la baraj, iar dacă vom ajunge să facem asta vom fi destul de mulțumiți”.
- Ana Maria Șerban (jucătoare Știința): “Știam că urma să jucăm împotriva unei echipe puternice, cu jucătoare bune. Am încercat să facem un meci cât mai bun. Noi ne dorim în acest sezon să ne salvăm de la retrogradare. N-am mai reușit evoluții la fel de bune ca în meciul cu CSM București, dar sperăm să reușim în continuare. Avem o linie de la care putem crește și vom munci pentru asta”.
Etapa 7
- CSM București – SCM Craiova: 33-23
- CSM Slatina – SCM Râmnicu Vâlcea: 23-31
- Dacia Mioveni – Rapid București: 27-28
- HC Zalău – Gloria Bistrița: 21-19
- CS Minaur Baia Mare – CSU Știința București: 39-28
- HC Dunărea Brăila – CSM Deva: 32-20
- Măgura Cisnădie – SCM Gloria Buzău: 27-23
Clasament
- Rapid București – 18p (211-193) – 7
- CSM București – 16p (203-171) – 7
- SCM Rm. Vâlcea – 16p (195-177) – 7
- Măgura Cisnădie – 15p (189-166) – 7
- Minaur Baia Mare – 15p (199-184) – 7
- Dunărea Brăila – 13p (193-165) – 7
- Gloria Buzău – 13p (189-175) – 7
- HC Zalău – 13p (151-144) – 7
- SCM Craiova – 8p (173-177) – 7
- Gloria Bistrița – 7p (173-171) – 7
- CSM Slatina – 6p (173-192) – 7
- Dacia Mioveni – 3p (152-177) – 7
- Știința București – 0p (157-206) – 7
- CSM Deva – 0p (138-198) – 7
Etapa 8. Miercuri, 3 noiembrie: CSM București – Cisnădie (18.00, TVR 1). Joi, 4 noiembrie: Buzău – Brăila (16.00, TVR 2). Sâmbătă, 6 noiembrie: Craiova – Știința; Rapid – Zalău; Rm. Vâlcea – Mioveni; Deva – Slatina; Gloria Bistrița – CS Minaur (12.00).