Minaur trece de CA Oradea și se distanțează la șase puncte

Sâmbătă după-amiază, stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și CA Oradea, din cadrul etapei a doua a play-off-ului din Liga 3, seria 10. Am avut parte de un meci bun, mai ales dacă avem în vedere starea gazonului, unul extrem de moale, cu belți destule, care au făcut extrem de dificil controlul balonului. Baia Mare a fost echipa mai bună, a dominat în majoritatea timpului și a reușit să înscrie de trei ori, victoria din această rundă ducând Minaur la șase puncte distanță de CAO.

Băimărenii au deschis scorul în min. 16, în urma unui contraatac dus foarte bine. CAO a bătut un corner de pe dreapta, băimărenii au respins balonul, care a trimis de pe stânga pe dreapta, apoi am avut o pasă scurtă pentru Ciocan, a urmat șut puternic al acestuia, pe jos, și portarul a fost învins: 1-0.

Oaspeții au încerca să fie periculoși și chiar au fost în câteva rânduri. În min. 36, CAO restabilește egalitatea: corner de pe partea dreaptă, cap Daniel Stan din 7-8 m, balonul se duce sub bară: 1-1.

În partea a doua, Minaur este mult mai eficientă și izbutește să înscrie de alte două ori și să câștige meciul. În min. 61, avem o centrare de calitate de pe partea dreaptă, iar Stanciu reia cu capul din 7-8m în stânga portarului: 2-1.

Ultimul gol al partidei vine în min. 79 – un nou atac pe partea dreaptă, mingea este controlată cu greu dar este trimisă în fața porții, portarul respinge în față și Văsălie reia sub bară din 6m: 3-1.

 

CS Minaur Baia Mare – AC CA Oradea: 3-1 (1-1)
  • Au marcat: Sergiu Ciocan (16), Ciprian Stanciu (61), Alin Văsălie (79) / Daniel Stan (36)
  • stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare; cca 300 spectatori
  • Arbitri: Marius Chioran (Florești – Cluj) – Robert Mereș (Cluj-Napoca), Csaba Antal (Baciu – Cluj). Observatori: Sergiu Nechi (Satu Mare) și Ioan Orosfoian (Tg. Mureș)
  • CS Minaur (antrenor Ciprian Danciu): 77. Raul Băilă – 27. David Simion, 5. Gabriel Oiță, 2. Cătălin Jucan, 3. Răzvan Lazăr, 10. Mircea Donca, 19. Ricky Gneba, 7. Sergiu Ciocan (8. Denis Matei – min. 81), 93. Viorel Chinde, 9. Gabriel Stanciu (99. Romariu Rus – min. 81), 25. Gheorghe Gondiu (17. Alin Văsălie – min. 75)
  • Rezerve: 34. Emanuel Breban – 22. Antonio Lung, 15. Cristian Tand, 23. Ciprian Duruș, 4. Patrick Petre, 10. Marco Petran
  • Cartonaș galben: Jucan (2)
Etapa a doua play-off
  • Lotus Băile Felix – Someșul Dej: 2-1
  • CS Minaur Baia Mare – AC CA Oradea: 3-1
Clasament
  1. Minaur Baia Mare – 48p (64-21) – 20
  2. CA Oradea – 42p (46-24) – 20
  3. Someșul Dej – 35p (42-24) – 20
  4. Lotul Băile Felix – 32p (40-28) – 20
Program play-off
  • Etapa 1 (2 aprilie): CS Minaur – Lotus Băile Felix: 4-0; CA Oradea – Someșul Dej: 2-0
  • Etapa 2 (9 aprilie): CS Minaur – CA Oradea: 3-1; Lotul Băile Felix – Someșul Dej: 2-1
  • Etapa 3 (16 aprilie): Someșul Dej – CS Minaur; CA Oradea – Lotus Băile Felix
  • Etapa 4 (22 aprilie): Lotus Băile Felix – CS Minaur; Someșul Dej – CA Oradea
  • Etapa 5 (30 aprilie): CA Oradea – CS Minaur; Someșul Dej – Lotus Băile Felix
  • Etapa 6 (4 mai): CS Minaur – Someșul Dej; CA Oradea – Lotus Băile Felix
  • Etapa 7 (7 mai): CS Minaur – Lotus Băile Felix; CA Oradea – Someșul Dej
  • Etapa 8 (14 mai): CS Minaur – CA Oradea; Lotus Băile Felix – Someșul Dej
  • Etapa 9 (21 mai): Someșul Dej – CS Minaur; CA Oradea – Lotus Băile Felix

În Faza a III-a vor participa doar primele două clasate din play-off-uri, 20 de echipe în total (din cele 10 serii). Se vor disputa două runde de baraj, exact cum a avut loc și în ediția trecută. Mai știm că primele două clasate vor juca meciuri de baraj cu primele două clasate din seria a 9-a. Mai exact, locul 1 din seria 9 cu locul 2 din seria 10 și locul 1 din seria 10 cu locul 2 din seria 9.

Echipele care vor câștiga jocurile de bara se vor întâlni între ele, în dublă manșă, iar învingătoare va evolua ediția viitoare de campionat în Liga 2.