Minaur joacă vineri ultimul meci al sezonului

Vineri, 23 mai, de la ora 16.00, “Arena Cugir” va fi gazda partidei dintre Metalurgistul din localitate și CS Minaur Baia mare, joc din cadrul etapei a 8-a din play-off, seria a 4-a, ultima din acest sezon pentru ambele echipe. Este un meci care trebuie jucat, fără vreo miză importantă, cu echipa gazdă pe locul 7 și cu Minaur pe locul 6. Doar Minaur ar mai putea urca o poziție, însă asta nu înseamnă mare lucru.

Minaur a făcut parte din seria 10, a terminat pe prima poziție, însă în actul decisiv a intrat abia cu al șaptelea punctaj. Echipa din Cugir a fost a treia în seria 9 și a intrat în play-off puțin mai sus decât noi (ei 9 puncte, noi 7 puncte). Asta nu i-a ajutat prea mult, deoarece în faza finală au acumulat doar două puncte, nereușind nici o victorie. În meciul tur, băimărenii s-au impus cu 4-1.

Singurul meci important pentru clasament din această rundă este cel de la Alba Iulia. Vom afla care va fi reprezenta seriei a 4-a în  barajul pentru promovare în Liga 2 (se joacă semifinale și finală). Sănătatea trebuie să obțină victoria, Unirea are varianta victoriei sau cea a egalului.

Etapa 8 play-off (ultima)
  • Metalurgistul Cugir – CS Minaur Baia Mare (vineri, 22 mai, ora 16.00)
  • Viitorul Arad – SCM Zalău (vineri, 22 mai, ora 18.00)
  • Politehnica Timișoara – Unirea Tășnad (sâmbătă, 23 mai, ora 18.00)
  • CSM Unirea Alba Iulia – Sănătatea Cluj-Napoca (sâmbătă, 23 mai, 18.00)

Clasament

  1. Poli Timișoara – 29p (8-4) – 13
  2. Unirea Alba Iulia – 24p (15-4) – 13
  3. Sănătatea Cluj – 24p (11-6) – 13
  4. SCM Zalău – 21p (9-5) – 13
  5. Unirea Tășnad – 18p (10-15) – 13
  6. Minaur Baia Mare – 17p (10-7) – 13
  7. Metalurgistul – 11p (6-15) – 13
  8. Viitorul Arad – 3p (4-17) – 13