Stefan Vujic – Oamenilor la place handbalul, se vede cum intri în sală, au suflet, au inimă

Stefan Vujic (centru) – s-a născut pe 6 iulie 1991, la Rijeka (Croația, în fosta Iugoslavie). Are 1,92 m și 90 kg. A jucat în cariera sa pentru RK Porec (până în 2013), HBC Nantes (2013-2014), Istres (2014-2015), RK Zagreb (2015-2017), Steaua București (2017-2019) și Dinamo București (din 2019 până în această vară). Joacă din 2017 pentru echipa națională a Serbiei, având 33 de selecții și 60 de goluri marcate. Până atunci, Stefan jucase pentru echipa națională a Croației.

În ultimul sezon, cel în care a fost legitimat la Dinamo, a evoluat destul de puțin, în doar cinci meciuri din Liga Zimbrilor, marcând de 7 ori. În EHF European League, tot cu Dinamo, Vujic are patru prezențe și 8 goluri marcate. N-a mai jucat apoi suferind o intervenție chirurugicală.

Am stat la povești cu valorosul centru care a venit în această vară la Minaur. El vorbește foarte bine limba română. Iată mai jos ce ne-a declarat Stefan Vujic.

– Ești pentru prima dată în Baia Mare sub culorile echipei Minaur. Cum este acest nou început pentru tine?

– Da, sunt prima dată la Minaur, însă am mai fost de câteva ori aici, în Baia Mare, cu Steaua și cu Dinamo, am cunoscut atmosfera de aici, puțin și orașul, acum mai mult. Sunt foarte mulțumit și cred că sezonul acesta va fi foarte bun pentru noi, pentru că avem un mix format din tineri și din jucători cu experiență și asta este cel mai important. Să fim sănătoși și cred că suporterii vor fi aici cu noi.

– Ai fost în Baia Mare cu alte echipe. Cum ți s-a părut atmosfera?

– Oamenilor la place handbalul, se vede cum intri în sală, au suflet, au inimă. Sper că toate restricțiile vor fi puțin schimbate, pentru ca lumea să fie cu noi. Pentru că și pentru noi înseamnă mult în momentele grele.

– Minaur va continua să joace în cupele europene, așa cum a fost și sezonul trecut. E vorba de EHF European Cup.

– Fiecare cupă este o întrecere. Noi respectăm fiecare echipă care merge, care vine. Eu nu mă uit chiar așa la aceste competiții. Pentru mine fiecare meci este de Champions League. Eu vreau și sunt sigur că și colegii mei vor, să câștigăm toate meciurile, fie că e amical sau e pentru titlu.

– Ai fost la Dinamo… Are Dinamo acum echipă mai puternică?

– Au schimbat mult echipa. Sunt favoriți la câștigarea campionatului, dar fiecare meci durează 60 de minute. Pe hârtie sunt cei mai puternici, sincer, cred că fiecare știe asta, însă pe teren trebuie să muncești. Pot avea și ei o zi mai proastă, noi una bună, pot face rezultat bun.

– Cum crezi că va fi pentru tine viața în Baia Mare și la Minaur?

– Sunt foarte mulțumit și norocos, pentru că Minaur mi-a dat o șansă. Acum nu sunt 100%, am avut o operație la picior. Am jucat doar până în decembrie 2020, apoi m-am operat, iar acum sunt în faza finală de recuperare. La începutul sezonului sunt convins că voi fi bine.