Conducerea CS Minaur Baia Mare și portarul echipei de handbal masculin, Barna Buzogany și-au strâns mâinile și s-au înțeles, de comun acord, să întrerupă relațiile contractuale. Buzogany a evoluat pentru Minaur din sezonul 2020-2021, strângând în tot acest timp 97 de meciuri în toate competițiile, cu 4 goluri marcate.
Clubul îi mulțumește pentru aportul său la obținerea unor performanîe frumoase în perioada în care a evoluat pentru Minaur și îi dorește mult succes în activitate, neexcluzând posibilitatea unei colaborări viitoare.
De asemenea, un alt jucător de la Minaur a întrerupt amiabil relațiile contractuale, Sergiu Makaria, extrema stângă care n-a prins minute în acest sezon. Îi dorim și lui mult succes în activitate.
Barna Buzogany: “A venit vremea ca eu și clubul să ne luăm rămas bun. Mulțumesc colegilor pentru tot ce am făcut împreună și pentru performanțele pe care le-am atins, mulțumesc de asemenea și suporterilor pentru sprijinul și susținerea acordată, precum mulțumesc și conducerii clubului. Au fost patru ani frumosi, cu rezultate frumoase.”
Situația financiară a clubului nu permite în acest moment prea multe, conducerea clubului fiind nevoită să ia măsuri pentru reducerea cheltuielilor.