Marți, 14octombrie, de la ora 21.45, în Hala Tivoli din Ljubljana s-a disputat partida dintre Rukometno Drustvo LL Grosist Slovan și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul primei etape din faza grupelor EHF European League. Slovenii plecau favoriți în acest meci și nu numai datorită avantajului terenului propriu. Minaur n-a putut beneficia de aportul jucătorilor Kozakevych, Pavlov și Zein, toți trei cu probleme de ordin medical. De remarcat că Minaur s-a bătut până la final, a arătat că nu este degeaba în grupe și ne dă speranțe că se pot face lucruri frumoase.
Băieții noștri au intrat destul de timorați în teren, gazdele reușind să se distanțeze încă din startul partidei. Am condus 1-2 după două minute, apoi am ratat tot ce se putea și gazdele au marcat de șase ori consecutiv: 7-2 (8). Am revenit puțin, am ținut distanța undeva pe la patru goluri, după care Slovan s-a distanțat din nou, 19-11 (26) și pe fondul prestației portarului Bojic, care a avut 37,5% procentajul mingilor parate. Finalul primei părți ne aparține, înscriem de patru ori și primim un singur gol, astfel că la pauză să intră cu o diferență decentă: 20-15. Deși a jucat maximum 15 minute, Botea a fost cel mai productiv din tabăra noastră, cu 5 reușite.
Începem partea a două mult mai bine și până la prima pauză de desprindere a reclamelor de pe suprafața de joc s-a făcut 22-19 (37). Avem șansa să venim la două și tânărul Moldovan înscrie din extremă al patrulea său gol: 22-20. Următoarele minute se joacă aproape de la egal la egal, cu realizări de ambele părți și cu un mic plus pentru Slovan. Echipa slovenă izbutește să se distanțeze din nou la șase goluri: 31-25 (53), cu Ljevar și Skube în mare formă. Tot la această distanță s-a terminat și meciul, iar acum gândurile noastre de îndreaptă către primul joc de pe teren propriu, săptămâna viitoare, cu spaniolii de la Granollers.
Rukometno Drustvo LL Grosist Slovan – CS Minaur Baia Mare: 35-29 (20-15)
- Hala Tvoli din Ljubljana; cca 700 spectatori
- Arbitri: Danielo Bozhinovski și Viktor Nachevski (Macedonia de Nord). Delegat EHF: Mihail Bashev (Bulgaria)
- Aruncări de la 7m: 2-2 (toate transformate). Minute de eliminare: 6-6 (Ljevar, Grginic, Suholežnik / Botea 2, Stanciu)
- Skovan: Nebojša Bojic (9 intervenții), Aljaz Panjtar (3 intervenții) – Leon Ljevar 12/13 (2 din 7m), Stas Skube 6/6, Tarik Mlivic 5/6, Tim Cokan 4/6, Tadej Kljun 3/4, Stas Slatinek Jovicic 2/3, Bruno Vili Zobec 2/4, Adi Mehmedcehajic 1/1, Lovro Viscek, Gal Marguc, Ilija Brozovic, Luka Grginic, Gašper Hrastnik, Matic Suholežnik 0/1. Oficiali: Uroš Zorman (principal), Alexander Peric (director tehnic), Bratislav Stojmenovic (secund), Morten Seier Larsen (cu portarii), Andrej Potrata (fizioterapeut)
- Minaur: Anton terekhov (3 intervenții), Darius Makaria (2 intervenții) – Tudor Botea 7/11, David Ianis Moldovan 4/5, Stefan Vujic 3/4, Anderson Mollino da Silva 3/5, Robert Nagy 2/6, Ștefan Gabriel Cumpănici 2/5, Milan Kotrc 2/3, Erik Leonard Pop 2/5, Viorel Fotache 1/2, Lucas Alexandru Sabou 1/2, Ovidiu Ionuț Ardelean 1/1, Sebastian Nicolae Barbul 1/1, Cosmin Alexandru Stanciu, Mario Racolța. Oficiali: Nuno Miguael de Melo Farelo, Mihai Ionuț Bușecan, Răzvan Pop, Eduard Vaszi
Programul jocurilor din Grupa C:
- Marți, 14 octombrie: Granollers – Skanderborg: 26-31; Slovan – Minaur: 35-29
- Marți, 21 octombrie: Minaur – Granollers; Skanderborg – Slovan (ora 19.45)
- Marți, 11 noiembrie: Slovan – Granollers (19.45); Minaur – Skanderborg (18.00)
- Marți, 18 noiembrie: Granollers – Slovan (21.45); Skanderborg – Minaur (19.45)
- Marți, 25 noiembrie: Skanderborg – Granollers; Minaur – Slovan (19.45)
- Marți, 7 decembrie: Granollers – Minaur; Slovan – Skanderborg (21.45)
Orele de disputare a meciurilor au fost stabilite de Federația Europeană de Handbal (EHF), cu începere din faza grupelor.
