Minaur s-a impus la Suceava, într-o deplasare foarte grea

Duminică, CS Minaur a jucat în deplasare, la Suceava, în etapa a doua din Liga Zimbrilor. După insuccesul din meciul cu Dinamo (tot în deplasare), băieții lui Alexandru Sabou s-au mobilizat exemplar pentru jocul din Moldova și au reușit să obțină toate cele trei puncte, după un succes la limită, unul chiar foarte important, care poate aduce o infuzie de moral.

Am avut parte de un meci foarte echilibrat, în care niciuna dintre echipe n-a reușit să se distanțeze decisiv, iar ultimele minute au fost încinse, băimărenii reușind până la urmă să obțină victoria. Minaur a condus în startul meciului cu 2-4 (8), însă a primit patru goluri la rând în trei minute: 6-4 (11). Am revenit repede în joc, iar până la finalul primei părți niciuna dintre echipe n-a condus la mai mult de un gol, iar la pauză s-a intrat cu 13-13.

La fel de echilibrată este și partea a doua. De la 18-17 (44) înscriem de trei ori grație unor contraatacuri finzalizate de Cip și de Bera: 18-20 (45). Gazdele revin în avantaj abia în minutul 53, când Tîrzioru fructifică un 7m. Vujic egalează câteva secunde mai târziu, apoi același Tîrzioru înscrie din nou. Bera punctează pentru 24-24, suceveanul Roșu este eliminat, iar apoi Tîrzioru ratează un 7m, prin de Buzogany. Vujic înscrie pentru 24-25, apoi Stanciu egalează la 25, pentru ca Bera să finalizeze ultimul atac și să aducă trei puncte echipei noastre.

CSU din Suceava – CS Minaur Baia Mare: 25-26 (13-13)
  • Sala LPS din Suceava
  • Arbitri: Dorian Sîrbu (Republica Moldova) – Victor Serdiuc (Iași). Observator FRH: Cristian Potora (Cluj-Napoca)
  • Aruncări de la 7m: 4-3 (transformate: 3-3; a ratat Tîrzioru). Minute de eliminare: 10-8
  • Suceava: Darius Makaria, Ștefan Grigoraș – Adrian Tîrzioru 7 (3 din 7m), Alin Roșu 3, Irakli Kbilașvili 3, Robert Furak 3, Botond Balazs 3, Cosmin Lupu 1, Alexandru Bologa 1, Daniel Stanciuc 1, Valentin Anton 1, Alex Dascălu 1, Elod Szasz, Leonard Ștefan, Alex Juverdianu. Antrenori: Petru Ghervan (princial), Adrian Chiruț, Bogdan Șoldănescu (secunzi), Iulian Andrei (portari)
  • CS Minaur: Anton Terekhov (9 intervenții), Barna Buzogany (a apărat un 7m) – Călin Căbuț 6 (unul din 7m), Andrei Buzle 4, Stevan Vujovic 4, Daniel Bera 4, Stefan Vujic 3, Milan Kotrc 2 (unul din 7m), Tomas Cip 2, Tudor Buguleț 1, Robert Nagy, Gabriel Massuca Teca, Mihai Bușecan, Erik Pop. Antrenor: Alexandru Sabou
Etapa a doua
  • CSU Cluj-Napoca – SCM Politehnica Timișoara: 20-19
  • CSM Bacău – Dinamo București: 30-35
  • CSM Alexandria – Potaissa Turda: 26-28
  • CSU Suceava – CS Minaur Baia Mare: 25-26
  • CSM Vaslui – Steaua București: 18-26
  • CSM Focșani – CSM București: 30-26
  • Dobrogea Sud Constanța – HC Buzău (duminică, 12 septembrie, 15.30)

Rezultatele din prima etapă: AHC Potaissa Turda – CSM Vaslui: 31-24; CSU Cluj Napoca – CSU Suceava: 28-37; HC Buzău – CSM Alexandria: 23-22; SCM Politehnica Timișoara – CSM Focșani: 20-27; Steaua București – CSM Bacău: 35-29; Dinamo București – CS Minaur Baia Mare: 33-17; CSM București – Dobrogea Sud Constanța (15 septembrie, ora 16.00, TVR 2).