Minaur obține victoria în prima manșă cu Hapoel Ashdod

Vineri, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” a fost gazda partidei de handbal masculin dintre CS Minaur și Hapoel SP Ashdod HC din Israel, din turul al doilea al EHF European Cup, manșa întâi. Băimărenii s-au impus cu scorul de 35-32 (14-17), iar sâmbătă, tot de la ora 16.00, vor juca în Polivalentă pentru calificarea în turul al treilea al competiției.

N-a fost deloc un meci ușor și nici nu ne așteptam să fie. Până la urmă, cu cât urci mai mult într-o competiție, măcar teoretic, meciurile sunt din ce în ce mai grele. Minaur a condus cu 2-1 (min. 3), după care a încasat cinci goluri la rând, pe fondul a numeroase ratări: 2-6 (min. 8). Din acest moment, până la finalul primei părți am încercat să revenim în joc, însă Ashdod a reușit să păstreze mereu un ecart de 2-4 goluri. Portarul Ishak a prins nouă aruncări în primele 20 de minute, după care “s-a stins”, în următoarele 40 de minute reușind doar încă o intervenție. La cabine s-a intrat cu 14-17, scor care nu avea cum să ne convină.

Minaur a intrat bine în joc după reluare, s-a apărat mult mai bine, a egalat la 18, apoi a trecut la conducerea, pe care n-a mai cedat-o până la final. După 15 minute din al doilea mitan aveam deja patru goluri: 27-23, iar mai apoi diferența a crescut la cinci goluri, în două rânduri. În minutele de final Ashod a mai redus puțin din handicap, dar e clar că Minaur este echipa care are prima șansă de calificare în turul III.

CS Minaur Baia Mare – Hapoel SP Ashdod HC: 35-32 (14-17)
  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 200 spectatori
  • Arbitri: Ante Mikelic și Petar Paradina (Croația). Delegat EHF: Boris Ivanovic (Serbia)
  • Aruncări de la 7m: 8-7 (transformate: 8-5; au ratat Vujacic, Gera). Minute de eliminare: 10-14 (în min. 54, Nagy a primit cartonaș roșu pentru trei eliminări)
  • CS Minaur: Barna Buzogany (6 intervenții, a apărat și un 7m), Anton Terekhov (2 intervenții), Răzvan Pop – Milan Kotrc 11 (6 din 7m), Stevan Vujovic 7, Stefan Vujic 5, Călin Căbuț 4 (2 din 7m), Anderson Mollino da Silva 3, Andrei Buzle 2, Tomas Cip 2, Gabriel Massuca Teca 1, Tudor Buguleț, Robert Nagy, Ștefan Huta, Mihai Bușecan. Antrenor: Alexandru Sabou
  • Ashdod: Oz Izhak (10 intervenții), Igor Arsic – Risto Vujacic 9 (2 din 7m), Omer Gera 6 (3 din 7m), Yossi Bitterman 5, Omri Kushmaro 4, Nin Levy 2, Guy Korodva 2, Aleksandar Babic 1, Amir Yehiel Stelman 1, Shahar Levin 1, Itay Suissa, Asaf Ben Guzi, Ori Guez, Yarin Naten Liberman. Antrenor: Andreja Vukojevic