Sâmbătă, la ora prânzului, echipa masculină de handbal a CS Minaur a întâlnit pe “U” Cluj-Napoca, într-un meci amical, disputat în Sala Polivalentă din Baia Mare. Echipa clujeană este lidera la zi din seria D a ligii secunde, urmând să joace în play-off-ul de promovare. Jocul dintre cele două echipe a fost destul de atractiv, oaspeții, conduși din teren de fostul jucător de la Minaur, Ionuț Ramba, luptând pentru fiecare balon, astfel că scorul a fost foarte strâns la final: 32-31 (13-12).
În prima parte a jocului Clujul a început mai bine, apoi Minaur a egalat și s-a disanțat ușor, dar finalul primei părți a venit cu doar plus unu pentru băimăreni. În partea a doua, gazdele au fost mai sigure și au dus diferența de scor la un maximul de opt (27-19 min. 51), Clujul revenind pe final, strângând din nou scorul.
Primul meci oficial al echipei noastre va fi sâmbătă, 4 februarie, acasă, cu CSM Vaslui, în cadrul etapei cu numărul 16 din Liga Zimbrilor.
CS Minaur Baia Mare – “U” Cluj-Napoca 32-31 (13-12)
- Au arbitrat: Florin Chinde – Alexandru Apostu (Baia Mare)
- Aruncări de la 7m: 5-4 (transformate: 4-3; au ratat Căbuț / Kereki). Minute de eliminare: 8-6
- CS Minaur: Barna Buzogany (10 intervenții, a apărat și un 7m), Cristian Sâncu (3 intervenții) – Anderson Mollino da Silva 8, Călin Căbuț 4 (2 din 7m), Lucas Sabou 4 (unul din 7m), Stefan Vujic 3, Milan Kotrc 3 (unul din 7m), Robert Nagy 2, Gabriel Massuca Teca 2, Ovidiu Ardelean 2, Tomas Cip 1, Erik Pop 1, Stevan Vujovic 1, Vlad Pop 1, Viorel Fotache, Tudor Buguleț, Mihai Bușecan. Antrenor: Alexandru Sabou