Minaur debutează în Liga Zimbrilor tocmai în fieful campioanei (duminică, 18.00, TVR 1)

Duminică, Minaur va juca în deplasare cu Dinamo București, campioana ultimelor cinci ediții de campionat în Liga Zimbrilor. În 2020 nu s-a acordat titlul, însă și atunci Dinamo a fost pe primul loc și toată lumea spunea că merita titlul. Este debutul în noua ediție a Ligii Zimbrilor, în care băimărenii vor juca primele două etape în deplasare (pe 5 septembrie la Suceava), pentru ca primul meci acasă să vină abia în runda a treia (19 septembrie, cu CSM Bacău).

În vară, Dinamo a făcut multe transferuri și a adus jucători de certă valoare, plus antrenorul care a câștigat cu FC Barcelona ultima ediție de Liga Campionilor, spaniolul Xavier Pascual Fuertes. Bucureștenii sunt favoriți la câștigarea campionatului și toată lumea crede că vor putea face o figură frumoasă și în Liga Campionilor. Iar asta chiar dacă în primul meci al sezonului, Dinamo a pierdut 18-19 cu Dobrogea Sud Constanța, în Supercupa României.

La Dinamo joacă din acest sezon cel mai titrat jucător care evoluează acum în România, francezul Cedric Sorhaindo: aur și bronz olimpic, 4 titluri mondiale și un bronz, două titluri europene și un bronz. Are trei Ligi ale Campionilor cu FC Barcelona, plus o mulțime de distincții naționale cu echipa sau individual.

Minaur și-a reluat pregătirile în 12 iulie, a efectuat un stagiu de pregătire în Ungaria și a jucat mai multe meciuri amicale: 34-24 cu Deak NK KFC Debrecen (în Ungaria); 25-26 cu CSM Bacău (acasă); 30-24 cu SCM Poli Timișoara (acasă); 27-25 cu Potaissa Turda (acasă); 28-32 cu Potaissa Turda (la Turda); 22-29 cu Steaua București (la Turda); 23-28 cu CSM București (la Turda).

Lotul echipei CS Minaur pentru sezonul 2021-2022
  • Portari: Barna Buzogany, Răzvan Pop, Anton Terekhov (Ucraina)
  • Extremă stânga: Milan Kotrc (Cehia), Daniel Bera, Sergiu Makaria
  • Inter stânga: Alexandru Csepreghi, Andrei Buzle, Stevan Vujovic (Muntenegru)
  • Centru: Călin Căbuț, Stefan Vujic (Serbia), Mihai Dobra, Erik Pop
  • Inter dreapta: Anderson Mollino da Silva (Brazilia)
  • Extrema dreapta: Tomas Cip (Cehia), Bogdan Tudor Buguleț
  • Pivot: Mihai Bușecan, Robert Nagy, Gabriel Massuca Teca (Angola), Serhii Petrychenko (Ucraina).
  • Antrenor: Alexandru Sabou
Lotul echipei Dinamo pentru sezonul 2021-2022
  • Portari: Makrem Missaoui (Tunisia), Khalifa Ghedbane (Algeria), Saeid Heidarirad (Iran), Andrei Lazăr
  • Extremă stânga: Nicușor Negru, Alex Pascual Garcia (Spania)
  • Extremă dreapta: Valentin Ghionea, Răzvan Gavriloaia, Vlad Popa
  • Pivoți: Alireza Mousavi (Iran), Mohamed Mamdouh (Egipt), Cedric Sorhaindo (Franța), Călin Dedu
  • Inter stânga: Dan Racoțea, Christian Dissinger (Germania), Raul Nantes Campos (Brazilia), Robert Militaru
  • Inter dreapta: Amine Bannour (Tunisia), Javier Humet
  • Centru: Kamel Alouini (Tunisia), Octavian Bizău, Ahmed Khairy (Egipt)
Prima etapă din Liga Zimbrilor
  • AHC Potaissa Turda – CSM Vaslui (sâmbătă, 28 august, ora 18.00). Arbitri: Alin Stamatoiu (Vâlcea) – Mihai Ciutacu (București). Obs. Zamfir Mesaroș (Baia Mare)
  • CSU Cluj Napoca – CSU Suceava (duminică). Arbitri: Teodor Șerbu – Adrian Vasilescu (București). Obs. M. Barcan (Craiova)
  • HC Buzău – CSM Alexandria (duminică, 17.30). Arbitri: Marian Drăghici – Victor Drăguț (Focșani). Obs. C. Milcu (Drobeta Turnu Severin)
  • SCM Politehnica Timișoara – CSM Focșani (duminică, 18.00). Arbitri. Claudiu Belean (Tg. Mureș) – Ștefan Hendrea (Baia Mare). Obs. Remus Cojocaru (Brașov)
  • Steaua București – CSM Bacău (duminică, 18.00). Arbitri: Sebastian Mîrza – Claudiu Nedelea (Cluj-Napoca). Obs. Doru Manea (București)
  • Dinamo București – CS Minaur Baia Mare (duminică, 18.00 – în direct la TVR 1). Arbitri: Sebastian Hagiu – Liviu Gheorghiu (Vaslui). Obs. Ion Șerbu (București)
  • CSM București – Dobrogea Sud Constanța (miercuri, 1 septembrie)