Egal între cele două echipe de Europa League

Sâmbătă, 29 noiembrie, NOVA PG Arena din Turda a fost gazda partidei dintre AHC Potaissa și CS Minaur Baia Mare, joc din  cadrul etapei a 10-a din Liga Zimbrilor. Echipele au părut puțin obosite și e normal, ambele având și meciuri europene. Dovadă ritmul destul de scăzut și golurile mai puține decât de obicei (46 de toate). Important este că nu am pierdut, mai ales că la un moment dat părea că totul s-a terminat. Minaur n-a renunțat și a obținut un punct extrem de bine venit.

Prima repriză a fost echilibrată până spre finalul ei. Am avut mai multe egalități, iar Minaur a avut chiar avantaj de un gol: 8-9 (min. 20). Au fost și șanse de a merge la două goluri, dar am ratat de fiecare dată. Iar ratările “ne-au ținut cununa” până la finalul primei părți, Minaur irosind 3 aruncări de la 7m, contraatacuri sau aruncări de pe 6m. Practic, portarii turdenilor au scos 15 baloane din 26 de aruncări, un procentaj enorm (la noi au fost 3 intervenții la poartă).

Partea a doua e ceva mai bună pentru noi, Makaria ne ține în joc cu câteva intervenții și cu un gol marcat de lângă semicercul propriu: 17-15 (40). Sunt destule greșeli de ambele părți, însă diferența rămâne la două goluri: 19-17 (44). Ne apărăm mult mai bine, chiar dacă Potaissa încearcă și jocul 7 contra 6. Avem mai multe șanse să venim la un gol, dar ratăm iar un 7m. Niciuna dintre echipe nu înscrie, sunt șapte minute fără gol, iar Daniel Pop sparge gheață: 20-17 (52). Finalul de joc este tensionat. E 23-21 (57.13), Ghiță aruncă, Makaria scoate in-extremis (foarte bună repriza a doua pentru Darius), Nuno Farelo cere time-out. Mollino obține un 7m, iar Pavlov înscrie: 23-22 (58.30). Turda joacă 7 la 6, Piechowski singur pe semicerc și Makaria scoate din nou. Avem vreo 40 de secunde. Mollino înscrie cu 9 secunde înainte de final și egalează la 23. Horațiu Gal cere time-out. Turda pierde mingea, recuperăm, nu aruncăm la timp în poarta goală și se termină: 23-23.

Potaissa Turda – CS Minaur Baia Mare: 23-23 (15-11)
  • NOVA PG Arena din Turda; cca 600 spectatori
  • Arbitri: Bogdan Nicolae Stark (București) – Romeo Mihai Ștefan (Ploiești). Observator: Vlad Ionescu (București)
  • Aruncări de la 7m: 2-8 (transformate: 1-2; au ratat: Vereș / Kozakevych, Botea 2, Kotrc, E. Pop). Minute de eliminare: 10-4 (T. Pințoiu , Rahnama, D. Pop, Ghiță, Piechowski / Mollino, Zein)
  • Potaissa: Mihai Cătălin Popescu (18 intervenții, a apărat 2 de 7m), Alexandru Florin Bucătaru (2 intervenții, a apărat 2 de 7m), Adrian Iordan Baștiurea (nu a jucat) – Alexandru Alin Ghivil 3, Teodor Pintoiu 3, Mehran Rahnama Falavarjani, Roland Thalmaier 3, Radu Cristian Ghiță 5 (unul din 7m), Darius Daniel Rusu (nu a jucat), Mateusz Piechowski 1, Radu Alexandru Lazăr, Denis Vereș 1, Ivan Mosic 4, George Pințoiu (nua  jucat), Gabriel-Florinel Dumitriu 1, Daniel Pop 2. Oficiali: Horațiu Nicolae Gal, Ionuț Radu Ștef, Andreea Bărbos, Constantin Flaviu Sîsîeac
  • Minaur: Cristian-Ștefan Sîncu (2 intervenții), Darius-Cătălin Makaria (11 intervenții, a apărat un 7m, a marcat un gol) – Robert Nagy 4, Tudor Botea 6 (unul din 7m), Mario Alberto Racolța (nu a jucat), David Pavlov 1 (din 7m), Ștefan-Gabriel Cumpănici 1, Milan Kotrc 1, Artem Kozakevych 1, Erik Leonard Pop 4 (unul din 7m), Stefan Vujic 1, Anderson Mollino Da Silva 3, Viorel Fotache, Lucas Alexandru Sabou (nu a jucat), Ovidiu Ardelean (nu a jucat), Mohamed Aly Ismail Zeinelabedin. Oficiali: Nuno Miguael de Melo Farelo, Mihai Ionuț Bușecan, Răzvan Pop, Vlad Pop

Minaur mai are de jucat patru meciuri în acest an: deplasare la Granollers (2 decembrie, 21.45), acasă cu CSM București (7 decembrie), acasă cu “U” Cluj (11 decembrie, în Cupa României, optimi), acasă cu HC Buzău (15 decembrie – joc restanță).

Etapa 10
  • CSM București – CSU Suceava: 35-28
  • AHC Potaissa Turda – CS Minaur Baia Mare: 23-23
  • Dinamo București – SCM Politehnica Timișoara (duminică, 30 noiembrie, 17.30, Pro Arena)
  • CSM Constanța – “U” Cluj-Napoca (duminică, 30 noiembrie, 18.00)
  • CSM Sighișoara – CSM Vaslui (duminică, 30 noiembrie, 18.00)
  • HC Buzău va sta

Clasament

  1. ACS HC Buzău – 14p (258-245) – 8
  2. Dinamo București – 12p (273-201) – 8
  3. Poli Timișoara – 11p (246-230) – 8
  4. CSM București – 11p (256-249) – 9
  5. Potaissa Turda – 11p (264-246) – 9
  6. Minaur Baia Mare – 9p (219-213) – 8
  7. CSU Suceava – 8p (255-260) – 8
  8. CSM Vaslui – 8p (237-249) – 8
  9. CSM Constanța – 3p (215-243) – 8
  10. “U” Cluj-Napoca – 3p (220-251) – 8
  11. CSM Sighișoara – 0p (210-266) – 8
Restanțe
  • CSU Suceava – Dinamo (duminică, 14 decembrie)
  • CS Minaur – HC Buzău (luni, 15 decembrie)
Etapa 11
  • “U” Cluj-Napoca – HC Buzău (joi, 4 decembrie, 17.30, Pro Arena)
  • CSU Suceava – CSM Constanța (sâmbătă, 6 decembrie, 17.30, Pro Arena)
  • CS Minaur Baia Mare – CSM București (duminică, 7 decembrie)
  • Poli Timișoara – CSM Sighișoara (duminică, 7 decembrie)
  • CSM Vaslui – Potaissa Turda (duminică, 7 decembrie, 17.30, Pro Arena)
  • Dinamo București va sta.