Minaur Baia Mare își întărește linia de 9 metri prin transferul internaționalului leton Robert Rancarns. La doar 24 de ani, Roberts este un jucător de 1,96 m care impresionează prin calitățile sale fizice și versatilitatea din teren. Poate evolua pe toate cele trei posturi ale liniei de 9 metri în faza de atac. Internațional leton la toate categoriile de vârstă și component al naționalei de seniori, Roberts și-a construit cariera pas cu pas în Letonia, Spania, Grecia, Austria și Qatar.
– De ce te-ai apuicat de handbal și cum ai ajuns la Minaur?
– Deși provin dintr-o regiune în care handbalul este cel mai popular sport, am început să joc handbal abia la vârsta de 16 ani. Am primit o oportunitate și am acceptat-o. Cam la fel am ajuns și la Minaur. Agentul meu a menționat echipa Minaur și am știut imediat că aceasta avea să fie echipa mea.
– Se spune că poți juca oriunde la 9m. Ce post preferi și de ce?
– Sunt un jucător de echipă. Voi fi acolo unde este nevoie de mine. Fiecare post are avantajele și dezavantajele sale.
– Cum âți place Baia Mare și noii colegi?
– Îmi place totul aici: orașul, colegii, staff-ul tehnic… Totul este extraordinar!
– Ai vreo preferință culinară?
– Nu sunt o persoană foarte pretențioasă. Mănânc aproape orice. Îmi place foarte mult pizza și, bineînțeles, tot ce gătește soția mea, Ieva.
– Ai jucat în mai multe țări. Unde ți-a plăcut cel mai mult?
– Am să dau un răspuns foarte diplomatic, pentru că fiecare țară este diferită, așa că nici nu aș îndrăzni să le compar. Sunt recunoscător că sunt primit cu brațele deschise oriunde merg.
– Ce crezi că poate face Minaur in viitorul sezon?
– Îmi propun obiective cât se poate de înalte.
Ai vreun model în handbal?
– Compatriotul meu leton Dainis Krištopāns.
– Ceva pentru suporteri…
– Abia aștept să îi întâlnesc pe toți suporterii echipei Minaur. Păstrați-vă vocile puternice și ne vedem foarte curând!
