Minaur trece de Constanța și urcă pe locul 6

Luni, 16 februarie, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Constanța, joc din cadrul etapei a 13-a din Liga Zimbrilor. Băimărenii au obținut a treia victorie consecutivă după reluarea întrecerilor interne, cu două succese în Liga Zimbrilor și unul în sferturile Cupei României.

Partida cu CSM Constanța a început destul de greoi, cu multe greșeli de ambele părți, poate prea multe de partea noastră, iar “marinarii” nu s-au lăsat invitați și au condus 4-7 (18). A urmat o perioadă în care ne-am ridicat nivelul în apărare, Makaria a prins foarte bine (tot meciul), au mai intrat mingile și în poarta lor și s-a făcut 8-7 (25). Treaba a mers binișor până la pauză, iar Minaur a intrat la cabine cu 12-9. Primele 10 minute din partea a doua au semănăt cu cele din prima parte, iar CSM Constanța a egalat la 15 și la 16 (40). Iar ne-am mobilizat suplimentar în apărare, ne-am concentrat pe atac și s-a ajuns la 22-17 (48) – dreptu-i că aici am profitat și de faptul că a fost mai bine de un minut în care oaspeții au jucat în trei jucători de cmp, dar asta face parte din joc. Finalul nu putea fi altfel decât cu emoții. Stavrositu a încercat tot ce se poate: a jucat cu apărare avansată, 7 contra 6 sau cu doi pivoți pe atac. Ceva ceva i-a ieșit, însă Minaur a obținut până la urmă un succes meritat.

CS Minaur Baia Mare – CSM Constanța: 26-24 (12-9)
  • Sala Polivcalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 800 de spectatori
  • Arbitri: Ciprian Popa (Galați) – Ionuț Velișca (Buzău). Observator: Cristian Mihai (Brașov)
  • Aruncări de la 7m: 3-4 (transformate: 3-2 au ratat G. Ștefan, Dobra). Minute de eliminare: 6-10 (Nagy, Cmpănici, Mollino / G. Bujor 2, Dobra, Kresic, un avertisment la bancă; în minutul 43, Teca a primit direct cartonaș roșu)
  • Minaur: Darius-Cătălin Makaria (12 intervenții, a apărat 2 de 7m), Anton Terekhov – Robert Nagy 1, Cosmin-Alexandru Stanciu (nu a jucat), Tudor Botea 3, Mario Alberto Racolța 1, David Pavlov 7 (3 din 7m), Ștefan-Gabriel Cumpănici 5, Milan Kotrc 2, Ștefan Mark Adoreanu Kraiger 1. Antonio Ovidiu Bordeanu, Erik Leonard Pop (nu a jucat), Stefan Vujic, Anderson Da Silva Mollino 2, Viorel Fotache, Lucas Alexandru Sabou 4. Oficiali: Nuno Miguel de Melo Farelo, Mihai Ionuț Bușecan, Răzvan Pop, Raul Nistor
  • CSM Constanța: Alexandru Pașca (8 intervenții), Vitalii Șimanskyi (2 intervenții) – Tudor-Bogdan Buguleț, Gabriel Massuca Teca 2, Adama Adam Sako 8, Mihai Sebastian Bujor, Gabriel Bujor 4, Călin-Mihai Căbuț 1, Alexandru Tiberiu Popovici, Mihai Bogdan Dobra 5 (2 din 7m), Iulian-Cristian Roșu, Daniel Andrei Susanu 3, George Teodor Ștefan, Andrei Bogdan Murat, Kresimir Kresic, Alexandru Popa 1. Oficiali: Marius Stavrositu, Alexandru Acsinte, Nicolae Vasile Roman
Declarații după meci
  • Tudor Buguleț (jucător Constanța): “Cred că am fi putut mai mult astăzi, dar unele greșeli ale noastre din atac și din apărare au făcut diferența. Știam cum e în Baia Mare, unde este o echipă puternică, unde se dorește victoria și clasări cât mai bune la finalul sezonului. Noi ne-am jucat șansa. Am început să fim o echipă din ce în ce mai bună, pentru că atitudine am avut. Am creat niște relații de joc și vom avea și rezultate. E greu să nu câștigi, să pierzi în ultimele minute.”
  • Marius Stavrositu (antrenor Constanța): “Tot timpul se poate mai mult. Am avut probleme încă din prima repriză, când am rămas fără trei jucători, iar în partea a doua fără încă unul. La un moment dat nu mai aveam ce schimbări să facem. Dar chiar cred că puteam face o surpriză. Știm foarte bine ce înseamnă Minaur în cotinuare. Noi sperăm să aducem Constanța acolo unde-i este locul. Cumpănici va veni la noi, dar astăzi a demonstrat că este profesionist. Chiar dacă a semnat cu noi, el a fost decisiv astăzi, din punctul meu de vedere.”
  • Darius Makaria (jucător Minaur): “Ne așteptam la un meci greu. În sezonul acesta toate meciurile au fost foarte disputate. Nu poți spune la nici un meci că ai câștigat dinainte. Am pregătit bine meciul, am jucat acasă și cu ajutorul suporterilor am reușit să obținem cele două puncte. Nici nouă nu ne plac emoțiile pe final de meci. Încercăm să remediem, să avem finaluri mai liniștite. Muncim și sperăm să fie bine.”
  • Mario Racolță (jucător Minaur): “Un meci destul de greu, însă nici nu cred că vom mai avea vreun meci ușor de acum înainte. În prima repriză am avut multe greșeli pentru că ne-am grăbit, trebuia să stăm mai liniștiți pe pozițional, dar e bine că am câștigat. Noi încercăm să găsim soluții la fiecare antrenament pentru diverse momente ale jocului și sper să scăpăm de aceste probleme din ultimele minute.”
Etapa 13
  • CSM Sighișoara – “U” Cluj-Napoca: 24-27
  • CSU Suceava – CSM Vaslui: 36-36
  • Dinamo București – HC Buzău (sâmbătă, 2 mai)
  • CSM București – Poli Timișoara: 30-27
  • CS Minaur Baia Mare – CSM Constanța: 26-24
  • Potaissa Turda va sta

Clasament

  1. ACS HC Buzău – 20p (385-360) – 12
  2. Dinamo București – 18p (380-269) – 11
  3. CSM București – 15p (342-331) – 12
  4. CSM Vaslui – 15p (359-360) – 12
  5. Poli Timișoara – 14p (351-342) – 12
  6. Minaur Baia Mare – 13p (333-328) – 12
  7. Potaissa Turda – 12p (309-297) – 11
  8. CSU Suceava – 11p (385-405) – 12
  9. “U” Cluj-Napoca – 8p (328-367) – 12
  10. CSM Constanța – 4p (326-361) – 12
  11. CSM Sighișoara – 0p (313-400) – 12
Etapa 14
  • HC Buzău – CSM Sighișoara: 38-29 (devans)
  • “U” Cluj-Napoca – Potaissa Turda (duminică, 22 februarie)
  • CSM Vaslui – CS Minaur Baia Mare (duminică, 22 februarie). Arbitri: Ionuț Cazan – Gesur Suliman (București). Observator: Marius Brumaru (Focșani)
  • CSM Constanța – Dinamo București (duminică, 22 februarie, 17.30)
  • SCM Poli Timișoara – CSU Suceava (duminică, 22 februarie, 17.30)
  • CSM București va sta.