Marți, 18 noiembrie, ora 19.45, în Djurslands Bank Arena se va disputa partida a doua dintre SAH Aarhus Skanderborg și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul Grupei C a EHF European League. Arbitri: Ivars Cernavskis – Edmunds Bogdanovs (Letonia). Delegat EHF: Hlynur Leifsson (Islanda). Jocul va putea fi urmărit în direct la Digi Sport 4 sau la Prima Sport 3.
În primul meci dintre cele două echipe, disputat în Baia Mare, oaspeții s-au impus cu 45-27 și e greu de crezut că vor putea scăpa victoria și pe teren propriu. Practic, SAH obține calificarea în main-roud dacă ne bate pe noi, iar Granollers se impune acasă cu Slovan.
După 12 etape scurse din campionatul danez (Herre Handbold Ligaen), SAH ocupă locul 4, cu 15 puncte (7 victorii, un egal și 4 eșecuri), după Aalborg – 24p, GOG – 17p; Mors – 16p. SAH a jucat duminică în deplasare cu Skjern și a pierdut 34-28, echipa care acum este pe locul 5.
Băimărenii au plecat luni dimineața spre Danemarca, vor face spre seară antrenamentul oficial, iar marți vor juca al patrulea meci din grupă. Urmează meci acasă cu Sighișoara (22 noimebrie, ora 18.00), acasă cu Slovan (25 noiembrie, 19.45), deplasare la Turda (29 noiembrie, 17.30), deplasare la Granollers (2 decembrie, 21.45), acasă cu CSM București (7 decembrie), acasă cu “U” Cluj (11 decembrie, în Cupa României, optimi), acasă cu Buzău (15 decembrie). Practic, opt meciuri în 28 de zile.
Lotul echipei SAH Aarhus (5 meciuri)
- Portari: 12. Magnus Johannes Andersen Brandbyge, 36. Nikolai Gram Foldager, 1. Simon Sejr Jensen, 38. Emil Juul Winther, 21. Magnus Kjaersgaard Petersen
- Extremă stânga: 25. Jeppe Mansson Cieslak (22 goluri), 5. Alexander Laur Risum Krog Jensen (12 goluri), 41. Oliver Møller Christensen
- Inter stânga: 7. Christoffer Sundsgaard Dreyer (11 goluri), 10. Snorre Bang Maribo Krog (4 goluri), 15. Emil Buhl Laerke (14 goluri)
- Centru: 6. Kristian Bach Bonefeld, 20. Morten Balling Christensen (8 goluri), 77. Sebastian Eskild Gammelgaard Henneberg (6 goluri), 39. Nikolaj Kristian Holm Fuglsbjerg, 32. Fredrik Nils Olsson (Suedia, 11 goluri)
- Inter dreapta: 33. Mikkel Bak Scheumann Jensen, 14. Oscar Jens Hedegaard Hansen (5 goluri), 3. Kristjan Orn Kristjánsson (Islanda, 28 goluri)
- Extremă dreapta: 29. Silas Aarestrup Frank (un gol), 26. Jóhan á Plógv Hansen (29 goluri)
- Pivot: 28. Morten Kaalund Dahlgaard (9 goluri), 35. Casper Linnet Fynbo, 37. Gregers Havndal Madsen, 40. Jeppe Poulsen, 17. Andreas Søgaard Rasmussen (24 goluri)
- Oficiali: Claes Nick Rasmussen (principal), Søren Troelsgaard Fisker (secund), Mads Thorbjørn Andersen (antrenor cu portarii)
Lotul echipei CS Minaur Baia Mare (5 meciuri)
- Portari: 1. Anton Terekhov (3/0), 16. Darius Cătălin Makaria (5/0), 12. Cristian Sîncu (2/0)
- Extremă stânga: 15. Milan Kotrc (5/13), 52. Lucas Alexandru Sabou (3/1), 24. Dragoș China (1/1)
- Inter stânga: 6. Tudor Botea (5/28), 10. Gabriel Cumpănici (5/13), 66. Ovidiu Ionuț Ardelean (4/4)
- Centru: 43. Stefan Vujic (4/11), 35. Erik Leonard Pop (5/11), 7. Mario Racolța (5/2)
- Inter dreapta: 4. Cosmin Alexandru Stanciu (2/3), 44. Anderson Mollino da Silva (5/12)
- Extremă dreapta: 9. David Pavlov (3/1), 20. Artem Kozakevych (3/7), 5. David Ianis Moldovan (2/5)
- Pivot: 51. Viorel Fotache (5/4), 3. Robert Nagy (5/13), 98. Mohamed Aly Ismail Zeinelabedin (4/3), 70. Sebastian Nicolae Barbul (1/1)
- Oficiali: Nuno Miguael de Melo Farelo, Mihai Ionuț Bușecan, Răzvan Pop, Vlad Pop
Programul jocurilor din Grupa C:
- Marți, 14 octombrie: Granollers – Skanderborg: 26-31; Slovan – Minaur: 35-29
- Marți, 21 octombrie: Minaur – Granollers: 24-24; Skanderborg – Slovan: 34-30
- Marți, 11 noiembrie: Slovan – Granollers: 29-34; Minaur – Skanderborg: 27-45
- Marți, 18 noiembrie: Granollers – Slovan (21.45); Skanderborg – Minaur (19.45)
- Marți, 25 noiembrie: Skanderborg – Granollers; Minaur – Slovan (19.45)
- Marți, 2 decembrie: Granollers – Minaur; Slovan – Skanderborg (21.45)
Orele de disputare a meciurilor au fost stabilite de Federația Europeană de Handbal (EHF), cu începere din faza grupelor.
Clasament grupa C
- SAH Aarhus – 6p (110-83) – 3
- Fraikin BM. Granollers – 3p (84-84) – 3
- RD LL Grosist Slovan – 2p (94-97) – 3
- Minaur Baia Mare – 1p (80-104) – 3
Grupele EHF European League se vor disputa între 14 octombrie și 2 decembrie. Echipele clasate pe primele două locuri din grupe merg în grupele principale, care se vor desfășura între 17 februarie și 10 martie. Play-off-ul se joacă în 31 martie și 7 aprilie. Sferturile sunt planificate în 28 aprilie și 5 mai. Semifinalele și finalele se disputa în 30 și 31 mai (Final Four).
