Moș Crăciun a ajuns și la Centrul de Copii și juniori al CS Minaur

În pragul celei mai frumoase sărbători din an, a avut loc premierea tinerelor speranțe ale fotbalului din cadrul Centrului de Copii și Juniori al CS Minaur Baia Mare. Evenimentul s-a desfășurat respectând restricțiile impuse de situația epidemiologică, la Stadionul Municipal “Viorel Mateianu”. Secția de fotbal a fost reprezentată de către team – managerul echipei de seniori Szekely Zoltan și de către responsabilul Centrului de copii și juniori Juhasz Paul.

Cadourile au fost înmânate de câțiva dintre jucătorii de la echipa de seniori: Ciprian Duruș, Valer Giurgiu, Andrei Zete, Juhasz Eduard, dar și de către trei invitați speciali. Este vorba despre trei jucători care s-au format și la clubul municipiului Baia Mare, iar acum evoluează la nivelul Ligii 1: Sergiu Ciocan – Gaz Metan Mediaș, Răzvan Onea – ACSM Politehnica Iași, Adrian Șter– FC Hermannstadt.

Le dorim și tinerelor noastre talente să ajungă departe în cariera fotbalistică, așa cum au atâtea exemple printre jucătorii care s-au format și s-au lansat în Baia Mare. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la bucuria copiilor și tinerilor noștri, în special domnului Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare pentru sprijinul acordat în ceea ce privește asigurarea cadourilor, logistica și resursele materiale și financiare alocate, necesare desfășurării activității pe plan fotbalistic. Tuturor vă dorim sărbători fericite!