Fotbaliștii vor termina turul pe una din primele două poziții

Sâmbătă, stadionul Central din Recea va fi gazda partidei dintre CS Minaur și CFR 2 Cluj, joc din cadrul ultimei etapa a turului din seria 10 a Ligii a 3-a. Băimărenii au recuperat etapa trecută ecartul de două puncte care-i despărțea de Lotus Băile Felix, fiind acum la egalitate de puncte cu bihorenii, ambele echipe având acum patru puncte mai mult decât Someșul Dej.

Deși este ultima etapă din tur, se vor juca mai multe etape și din retur, ultima programată în acest an fiind pe 4 decembrie, după care urmează o pauză până pe 12 martie (atunci va avea loc etapa 16). Intrarea este liberă la acest meci, cum a fost la toate cele disputate în campionat. Condițiile de acces în stadion:

Accesul se va realiza doar pe baza CERTIFICATULUI VERDE Covid-19.

Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.

Lotul CFR 2 Cluj
  • Portari: Mihai Pînzariu, Sorin Ghenescu
  • Fundași: Alexandru Stoian, Davide Popșa, Rareș Bălan, David Michiș, Vlad Fărcășan, Mihai Butean, Rareș Urcan
  • Mijlocași: Bogdan Sucitu, Florin Todoran, Robert Silaghi, Ianis Miharț, Adrian Ilie, Horea Pleșa, Alexandru Bucică, Robert Răducioiu, Sergiu Luca, Marius Simedru, Tudor Lucaci, Ovidiu Hoban
  • Atacanți: Dusan Celar, Darius Stănilă
  • Antrenori: Alin Minteuan, Mugurel Dan, Ovidiu Ceclan
Etapa 9 (ultima din tur – sâmbătă, 23 octombrie, ora 15.00)
  • Progresul Șomcuta Mare – CSM Satu Mare
  • SCM Zalău – Luceafărul Oradea
  • Sportul Șimleu Silvaniei – FC Someșul Dej
  • CS Minaur Baia Mare – CFR 2 Cluj-Napoca
  • Lotus Băile Felix – CA Oradea

Clasament

  1. Lotul Băile Felix – 19p (21-7) – 8
  2. Minaur Baia Mare – 19p (21-10) – 8
  3. Someșul Dej – 15p (19-12) – 8
  4. CFR 2 Cluj-Napoca – 14p (13-8) – 8
  5. CA Oradea – 14p (17-14) – 8
  6. SCM Zalău – 12p (21-16) – 8
  7. Sportul Șimleu – 10p (8-9) – 8
  8. Progresul Șomcuta – 5p (14-25) – 8
  9. CSM Satu Mare – 4p (11-23) – 8
  10. Luceafărul Oradea – 1p (4-25) – 8

Etapa a 9-a (sâmbătă, 30 octombrie, ora 15.00, prima etapă din retur): Satu Mare – Oradea; Băile Felix –  CFR 2 Cluj; CS Minaur – Someșul Dej; Șimleul Silvaniei – Luceafărul; Zalău – Progresul Șomcuta.