Egal la Zalău și Minaur își păstrează prima poziție în clasament

Sâmbătă după-amiază, stadionul “Municipal” din Zalău a fost gazda partidei dintre SCM din localitate și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul etapei a 13-a din Liga 3, seria 10. Băimărenii au făcut un meci bun, cu precădere în prima parte, când au și condus cu 2-0. Nici partea a doua n-a fost slabă, dar am încasat două goluri și meciul s-a terminat la egalitate, deși Minaur a mai avut ocazii de a marca.

Cum s-au marcat golurile
  • Min. 18 – acțiune pe partea dreapta, pas în centru pentru Chinde, acesta reia de la marginea careului mare în stânga portarului, aproape de vinclu: 0-1
  • Min. 36 – gazdele repun de la marginea la jumătatea terenului, se dă o pasă în spate pentru un apărător, Văsălie este insistent, câștigă balonul și trimite pe lângă portar în plasă din 14-15 m: 0-2
  • Min. 55 – centrare de pe partea stângă la bara a doua, reluare cu capul Ionuț Ilieș, pe colțul lung și 1-2
  • Min. 76 – penalty pentru Zalău, după un fault clar. Dan Berci execută, Gudea se aruncă în stânga, balonul merge în dreapta: 2-2

Este totuși un punct, la una dintre echipele bune din această serie, un punct care ne menține și după această etapă pe prima poziție în clasament. O poziție pe care băieții antrenați de Ciprian Danciu își doresc să o păstreze în acest an, când mai au de jucat cu Sportul Șimleu și cu CSM Satu Mare, ambele partide pe propriul teren.

SCM Zalău – CS Minaur Baia Mare: 2-2 (0-2)
  • Stadionul “Municipal” din Zalău; fără spectatori
  • A marcat: Ionuț Ilieș (55), Dan Berci (76 – 11m) / Viorel Chinde (18), Alin Văsălie (36)
  • Arbitri: Sorin Vădana – Robert Mereș, Alin Revnic (Cluj-Napoca). Observatori: Sergiu Neichi (Satu Mare), Petru Boroș (Oradea)
  • CS Zalău (antrenori Dorin Toma și Alexandru Pop): 1. Bogdan Miron – 11. Ionuț Ilieș, 4. Dan Berci, 7. Vadim Calugher, 77. Mihai Forna, 16. Cosmin Meșter, 10. Raul Stanciu, 14. Romaric Logon, 6. Andrei Șumlea, 29. Iustin Ardelean, 9. Sergiu Jurj
  • Rezerve: 17. Andrei Pop – 13. Alexandru Sorian, 99. Mihai Doroftei, 90. Sergiu Pop, 21. Sergiu Negruț; 23. Alex Nagy, 17. Alex Jula, 97. Alexandru Mare
  • CS Minaur (antrenor Ciprian Danciu): 34. Alexandru Gudea – 5. Gabriel Oiță, 13. Cristian Tand, 27. David Simion, 21. Marius Potcoavă (22. Antonio Lung – min. 87), 10. Mircea Donca, 8. Denis Matei (3. Mihai Lazăr – min. 78), 93. Viorel Chinde (14. Sergiu Ciocan – min. 85), 24. Adrian Micaș, 17. Alin Văsălie (19. Marco Petran – min. 78), 99. Gabby Batchabi-Nana (28. Arthur Teut -min. 85)
  • Rezerve neutilizate: 77. Raul Băilă – 44. Adrian Bura, 94. Valer Giurgiu, 11. Romario Rus
  • Cartonașe galbene: Meșter (39), Ardelean (78), S. Pop (83), Berci (90), Ilieș (90+2) / Oiță (57, 73), Micaș (83), Ciprian Danciu (90+3)
  • Cartonaș roșu Oiță (73)

În Faza I are loc sezonul regular, cu meciuri tur-retur, rezultând un total de 18 etape. În faza a II-a se va disputa un play-off între primele patru clasate. Play-off-ul se va juca în format tur-retur-tur, cu un total de 9 etape (pe baza tabelei Berger de 4).

În Faza a III-a vor participa doar primele două clasate din play-off-uri, 20 de echipe în total (din cele 10 serii). Se vor disputa două runde de baraj, exact cum a avut loc și în ediția trecută.

Etapa 13
  • Sportul Șimleu Silvaniei – CSM Satu Mare: 1-1
  • SCM Zalău – CS Minaur Baia Mare: 2-2
  • Progresul Șomcuta Mare – Lotus Băile Felix: 1-1
  • Luceafărul Oradea – CA Oradea: 0-2
  • FC Someșul Dej – CFR II Cluj: 2-0

Clasament

  1. Minaur Baia Mare – 29p (43-17) – 13
  2. CA Oradea – 29p (28-16) – 13
  3. Lotul Băile Felix – 27p (31-12) – 13
  4. Someșul Dej – 25p (30-18) – 13
  5. SCM Zalău – 19p (31-24) – 13
  6. Sportul Șimleu – 17p (15-14) – 13
  7. CFR 2 Cluj-Napoca – 14p (14-19) – 13
  8. Progresul Șomcuta – 13p (19-31) – 13
  9. CSM Satu Mare – 9p (16-30) – 13
  10. Luceafărul Oradea – 1p (4-50) – 13

Etapa a 14-a (26/27 noiembrie): CFR 2 Cluj – Luceafărul; Satu Mare – Someșul Dej; CA Oradea – Progresul; Băile Felix – Zalău; CS Minaur – Sportul Șimleu.