În urma apariției în mass-media a unor articole privind sancționarea echipei de fotbal CS Minaur Baia Mare pentru neexecutarea unor drepturi financiare ale fostului antrenor Vasile Miriuță, vă comunicăm faptul că din cauza unei erori materiale sau din neatenție a apărut o informație greșită pe site-ul oficial “www.frf.ro” la secțiunea Hotărâri – Comisia de Disciplină.
Vă aducem la cunoștință faptul că CS Minaur a achitat toate obligațiile financiare către antrenorul Vasile Miriuță și a făcut dovada plății către Comisia de Disciplină încă din data de 20 noiembrie 2023. În urma sesizării făcute de către clubul nostru, Comisia de Disciplină a revizuit decizia și a îndreptat informația apărută pe site.