Minaur vrea să-și ia revanșa după înfrângerea la limită din tur

Sâmbătă, 2 mai, de la ora 18.00, stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Unirea Alba Iulia, joc din cadrul etapei a 5-a din play-off, seria a 4-a. În meciul tur, disputat la Alba iulia, gazdele de atunci s-au impus cu 1-0, după ce băimărenii au jucat mai mult de o repriză cu un om mai puțin pe teren, iar Unirea s-a impus pe final de meci.

Jocul este însă important pentu ambele echipe. Dacă Minaur nu are voie să mai piardă puncte pentru a prinde locul al doilea (și așa improbabil), Unirea e nevoită la rândul său să obțină victoria pentru același obiectiv. Timișoara nu-și mai permite un să stea un an în Liga 3, mai ales că vorbim despre unul dintre cele mai mari orașe ale țării, unde s-a terminat deja un prim stadion care va fi inaugurat odată cu începerea ligii secunde. În plus, există i implicare serioasă din partea multor factori de decizie sau a unor “privați” în asigurarea unor condiții bune pentru club. Practic, este o primă etapă din drumul spre Liga 1.

Se știe deja, toate cele patru câștigătoare ale seriilor din play-off vor promova automat în Liga 2, iar ocupantele locului al doilea vor juca un turneu de baraj (cu semifinale și finală) pentru al cincilea loc promovabil.

Etapa 5 play-off
  • Sănătatea Servicii Publice Cluj – Politehnica Timișoara (vineri, 1 mai, ora 18.00). Arbitri: Viorel Haivas – Nicoleta Grigoriu (Botoșani), Ionuț Turcanu (Cotușca – Botoșani). Rezervă: Adrian Negrean (Zalău). Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare). Delegat joc: Mihai Țîră (Alba Iulia)
  • Unirea Tășnad – Viitorul Arad (svmbătă, 2 mai, 15.00). Arbitri: Leopold Herczeg – Cristian Bumb (Bacia – Hunedoara), Răzvan Voicu (Cugir – Alba). Rezervă: Cristian Codrea (Baia Mare). Observator arbitri: Gheorghe Bologan (Oradea). Delegat joc: Nicolae Moisi (Zalau)
  • CS Minaur Baia Mare – CSM Unirea Alba Iulia (sâmbătă, 2 mai, 18.00). Arbitri: Mihai Motan – Tudor Sillo (Târgoviște), Ion Onicescu (Glodeni – Dâmbovița). Rezervă: Andrei Bulzan (Oradea). Observator arbitri: Ciprian Danșa (Satu Mare). Delegat joc: Iosif Toth (Ernei – Mureș)
  • SCM Zalău – Metalurgistul Cugir (sâmbătă, 2 mai, 18.00). Arbitri: George Moșoiu (Ovidiu – Constanța) – George Suciu (Câmpia Turzii), Csaba Antal (Baciu – Cluj). Rezervă: Andi Preda (Tîrnova – Arad). Observator arbitri: Emil Arșa (Arad). Delegat joc: Ioan Viorel Suciu (Târgu Mureș)

Clasament

  1. Poli Timișoara – 23p (6-3) – 10
  2. Sănătatea Cluj – 18p (6-3) – 10
  3. Unirea Alba Iulia – 17p (7-3) – 10
  4. SCM Zalău – 15p (5-2) – 10
  5. Unirea Tășnad – 14p (6-8) – 10
  6. Minaur Baia Mare – 13p (7-5) – 10
  7. Metalurgistul – 10p (3-8) – 10
  8. Viitorul Arad – 3p (2-10) – 10
  • Etapa 6 (8/9 mai, ora 18.00): Timișoara – Minaur; Viitorul – Sănătatea; Metalurgistul – Tășnad; Alba Iulia – Zalău
  • Etapa 7 (15/16 mai, ora 18.00): Minaur – Viitorul; Sănătatea – Metalurgistul; Tășnad – Alba Iulia; Zalău – Timișoara
  • Etapa 8 (22/23 mai, ora 18.00): Timișoara – Tășnad; Viitorul – Zalău; Metalurgistul – Minaur; Alba iulia – Sănătatea.