Sâmbătă, 24 august, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” a fost gazda partidei revanșă dintre CS Minaur și HC Zalău, ultimul joc amical înaintea startuluui Ligii Florilor MOL. Dacă vineri jocul s-a terminat la egalitate, 28-28, în această dimineață Minaur s-a impus cu 28-23. Ambele echipe au făcut schimbări în formula de start, antrenorii de la Minaur apelând la mai multe jucătoare tinere, în timp ce Dumanska, Quintino, Lundback, Woller, Spugnini și Cazanga nu au fost convocate.
Jocul a fost dominat de Minaur, care s-a impus încă din start, a condus tot meciul și a obținut o victorie binemeritată. A debutat la echipa noastră tânăra Teodora Damian, care a și marcat de două ori.
Duminică, 1 septembrie, Minaur va întâlni pe teren popriu CSM Corona Brașov, în etapa inaugurală a Ligii Florilor MOL.
CS Minaur Baia Mare – HC Zalău: 28-23 (16-11)
- Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 100 de spectatori
- Au arbitrat: Eduard Kotecz – Florin Chinde (Baia Mare)
- Aruncări de la 7m: 5-7 (4-6; au ratat: Galinska / Andrița). Minute de eliminare: 10-6
- CS Minaur: Cristina Mihiș (8 intervenții, a apărat și un 7m), Clara Preda (o intervenție) – Emilia Galinska 6 (2 din 7m), Aleksandra Vukajlovic 5, Denisa Romaniuc 3, Maria Gomes de Costa 3, Katarina Pavlovic 3 (2 din 7m), Teodora Damian 2, Cristina Danciu 2, Amalia Terciu 2, Andrijana Tatar 1, Maria Andreea Ianăși 1, Mihaela Rusneac. Antrenori: Andrei Popescu, Daniel Apostu
- HC Zalău: Sara Rus (3 intervenții, a apărat și un 7m), Andreea Năstasă (5 intervenții) – Emilija Lazic 5 (2 din 7m), Mouna Jlezi 4, Aya Ben Abdallah 4, Alexia Gherghe 3 (2 din 7m), Ioana Dănilescu 3 (unul din 7m), Cristina Andrița 2, Andreea Mărginean 1,Denisa Vîlcan 1 (din 7m), Viorica Moisin, Andriyana Naumenko, Ioana Bălăceanu. Antrenori: Gheorghe Tadici, Goran Kurtes.
Minaur a disputat în intersezon nouă meciuri de pregătire. Primele două cu echipa maghiară Békéscsabai Elore Noi Kézilabda Kft (35-26 și 29-30). A urmat un joc în deplasare cu Gloria Bistrița Năsăud (28-32); 27-25 cu CSM Tg. Jiu, 38-24 cu CSM Slatina și 26=17 cu HC Zalău, în turneul de la Târgu Jiu; 29-34 și 25-25 cu Esztergomi Vitézek RAFC (ambele la la Odorheiu Secuiesc) 28-28 și 28-23 cu HC Zalău (în Baia Mare).