Șapte fete de la Minaur au fost convocate la loturile naționale

Nu mai puțin de șapte jucătoare de la Minaur (care sunt acum în lot) au fost convocate la loturile naționale ale României, pentru diverse acțiuni.

Astfel, la lotul național de senioare au fost convocate șase jucătoare: Cristina Laslo, Andreea Popa, Anca Polocoșer, Ana Maria Tănasie, Eva Kerekes și Sonia Seraficeanu. Aceste jucătoare vor participa la un stagiu centralizat de pregătire la București, iar apoi vor merge în Spania pentru jocuri amicale (perioada 6-12 iulie).

La lotul de tineret va merge Oana Borș. Și “tineretul” va avea un stagiu centralizat, la Neptun (13 iunie – 6 iulie), după care va participa la turneul final al Campionatului European Under 19 în Slovenia (6-19 iulie).

Din cele care au fost în lot până acum, câteva vor merge la loturile naționale pentru a pregăti participarea la Jocurile Olimpice – Asuka Fujita (Japonia), Larissa Araujo (Brazilia), Linn Blohm și Mikaela Massing (Suedia).