CS Minaur Baia Mare a avut patru reprezentanți la turneul final al Campionatului Mondiale din Germania și Olanda. Dacă România și-a țncheiat reprezentația, Brazilia și Ungaria continuă în faza sferturilor de finală. Din delegația țării noastre au făcut parte portarul Iulia Dumanska și antrenorul cu portarii, Daniel Apostu.
România a terminat întrecerea pe locul 9, disputând șase meciuri, patru încheiate cu victorii (cu Croația, cu Japonia, cu Senegal și cu Elveția) și două pierdute (cu Danemarca și cu Ungaria). Iulia Dumanska a fost prezentă în cinci din cele șase meciuri de la Mondiale, în primul dintre acestea, cel cu Croația, fiind desemnată MVP-ul partidei. A avut în total 27 de intervenții, a apărat un 7m (28%) și a marcat un gol. În total, portarul echipei noastre naționale are 82 de selecții în prima reprezentativă și un gol marcat.
În sferturile de finală s-au calificat primele două clasate din main-round. Programul sferturilor:
- Germania – Brazilia (marți, 9 decembrie, ora 18.15)
- Norvegia – Muntenegru (marți, 9 decembrie, 21.30)
- Olanda – Ungaria (miercuri, 10 decembrie, 19.00)
- Danemarca – Franța (miercuri, 10 decembrie, 21.30)
O altă jucătoare de la CS Minaur aflată încă în competiție este Jessica Quintino Ribeiro, o prezență constantă în naționala Braziliei în ultimii ani (mulți). Extrema dreaptă a jucat în toate cele șase meciuri disputate până acum, a marcat 14 goluri / 22 aruncări, iar într-un meci a fost desemnată MVP. Interesant este că Jess face pereche în extrema dreaptă cu o altă fostă jucătoare de la HCM Baia Mare, Alexandra Do Nascimento Martinez (29 goluri în cele șase meciuri) – aceasta are 44 de ani și încă mai joacă handbal de performanță.
Naționala Ungariei, calificată în sferturi, o are în rândurile sale pe Nikoletta Papp, interul dreapta de la Minaur. Ea a fost prezentă în cinci din cele șase meciuri disputate de echipa sa, nu a marcat nici un gol, însă face doar faza de apărare.
Ar mai fi fost și suedeza Amelia Julia Lundback, lăsată acasă în așteptare, dar n-a fost nevoie de serviciile sale (ar fi putut înlocui o jucătoare accidentată).
Mai multă lume spunea că Horsens, echipa daneză pe care a eliminat-o Minaur în ultimul tur preliminar din EHF European League nu este una grozavă. Sigur, nu a fost ceva de speriat, însă tot a avut două jucătoare la Mondial: centrul Maria Nolsoy (Insulele Feroe, care a produs două mari surprize la CM – a marcat 15 goluri în șase meciuri) și pivotul titular al naționalei Olandei, Romee Maarschalkerweerd, marcatoare a 17 goluri în cele șase meciuri jucate. De altfel, Romee va merge din sezonul viitor la Odense, una dintre forțele handbalului feminin.
CS Minaur Baia Mare s-a calificat în grupele Europa League, acolo unde va da peste Motherson Mosonmagyarovari KC (Ungaria), Larvik HK (Norvegia) și Thuringer HC (Germania). Dacă din echipa norvegiană nu am găsit fete la loturi, Moson și Thuringer au câte trei, la fel ca Minaur.
- Moson: Laura Udvardi Falusi (Ungaria, extremă dreapta, 5 goluri/6 meciuri), Katarina Dzaferovic (Muntenegru, inter dreapta, 6 meciuri / 10 goluri – în total 37/14 pentru țara sa), Andrijana Tatar (Muntenegru, pivot, 6/6 – în total 17/15 pentru țara sa). Tatar a fost jucătoarea echipei Minaur până în vara acestui an.
- Thuringer: Giulia Guarieiro (Brazilia, inter dreapta, 6/17 – în total 76/127 pentru țara sa), Csenge Kuczora (Ungaria, centru, 14 goluri / 6 goluri – total pentru țara sa 67/227), Natsuki Aizawa (Japonia, centru, 6/33 – 47/214 în total pentru țara sa).
