Echipa națională feminină de tineret și-a încheiat parcursul la Campionatul Mondial U20 din China cu o victorie, 37-32 cu naționala Cehiei. A fost ultimul meci al echipei noastre, care a terminat întrecerea pe locul 11. În acest ultim meci, Teodora Damian, centrul de la Minaur Baia Mare, a marcat de 15 ori.
România a făcut parte din grupa C, pe care a terminat-o pe poziția a doua, după 40-15 cu Canada.30-28 cu Brazilia și 31-37 cu Germania (calificată în semifinale). Apoi, în grupa principală II, am pierdut în fața Spaniei cu 25-32, am învins Coreea de Sud 26-22, pentru ca rezultatul jocului cu Polonia (24-25) să ne ducă la meciul pentru locurile 11-12.
Teodora Lavinia Damian a jucat în șase din cele șapte meciuri ale României, ea fiind manajată în partida de debut, contra Canadei. Per total, Damian a marcat 55 de goluri la acest turneu final, adică o medie de mai bine de 9 goluri / meci. A bătut și aruncările de la 7m, având 22 de reuște din 24 de aruncări. A doua marcatoare a României a fost zălăuanca Alexia Niță, cu 23 de reușite. Cu cele 55 de goluri, Teo va ocupa unul dintre primele 10 locuri în clasamentul celor mai bune marcatoare. Nu putem spune acum exact, pentru că mai sunt de disputat jocuri pentru locurile de clasament. Interesant este că lidera golgheterelor înaintea jocurilor de azi era Kristine Hoppe, daneza care evoluează la Horsens și pe care am putut-o vedea în dubla câștigată de Minaur în Liga Europa.
Teodora Damian, care va face 20 de ani în luna decembrie, are 59 de meciuri la echipa națională de tineret, pentru care a marcat 286 de goluri.
