Minaur vrea să arate că înfrângerea din tur a fost un accident

Sâmbătă, 22 noiembrie, stadionul “Unirea” din Tășnad va fi gazda partidei dintre Unirea din localitate și CS Minaur, joc din cadrul rundei a 14-a din Liga a III-a, seria 8. Un meci important pentru ambele echipe, care luptă pentru calificarea în play-off și care chiar au șanse mari să facă acest pas. Jocul este important și pentru că punctele de acum vor merge și ele în play-off, dacă ambele echipe vor ajunge acolo. Și, nu în ultimul rând, Minaur trebuie să-și ia revanșa pentru meciul din tur, pierdut pe teren propriu cu 1-5. De altfel, acel eșec a fost și singurul suferit de echipa noastră în acest sezon de Liga 3.

Oficialii jocului. Arbitri: Claudiu Gaitin – Alex Gabriel Gherman, Marius Talpoș (toți trei din Timișoara). Rezervă: Victor Fătu (Bistrița). Observator arbitri: Szabo Gero (Cluj-Napoca). Delegat joc: Costin Dan (Zalău).

Lotul echipei CS Minaur
  • Portari: 1. Flavius Dănuț Croitoru (11/0), 12. Cristian Breban, 77. Bogdan Matei, 99. Marco Șuldac (2/0)
  • Fundași: 4. Jhon Steven Mondragon Dosman (4/0), 14. Alexandru Daniel Baican (7/0), 16. Cătălin Alexe (8/0), 22. Darius Radu Mureșan (13/0), 44. Mohamed Fulake Camara (10/2), 47. Andrei Orosz (5/0), 93. Andrei Mocanu (11/1)
  • Mijlocași: 6. Raul Krausz (10/2), 7. Sergiu Sebastian Robert Ciocan (12/5), 8. Manuel Nana Agyemang (9/0), 10. Raul Sebastian Vitan (13/2), 11. Raphael Andrei Stănescu (10/11), 17. Denis Vasile Marian Buhai (8/0), 19. Bogdan Bucur, 21. Andy Cristian Bădici (11/2), 27. Mădălin Calu (3/0), 30. Sanusi Hussaini (10/2), 31. Alexandru Dulca, 33. Gabriel Țura (3/0), 50. Alexandru George Dragoș (2/0), 65. Mario Șujet (1/0), 72. Carlo Erdei, 79. Avram (1/0), 80. Andrei Moga (13/1), 88. Matei Robu (1/0), 97. Viorel Chinde (12/1)
  • Atacanți: 9. Jhonatan Perris Nsonde (4/1), 29. Alin Baciu (8/1)
  • Antrenori: Francisc Dican, Romulus Buia, Vasile Șleam

 

După retur, primele patru clasate din seria 8 vor face o grupă de play-off cu primele patru clasate din seria 7. Acolo, după 13 etape, clasamentul se prezintă astfel: 1. Unirea Alba Iulia – 31p (46-9); 2. Politehnica Timișoara – 31p (37-8); 3. Viitorul Arad – 28p (24-13); 4. Metalurgistul Cugir – 25p (24-15); 5. Sântana – 25p (16-14); 6. Ghiroda & Giarmata Vii – 23p (20-20); 7. Progresul Pecica – 17p (17-22).

Echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat și ele. Se vor disputa 8 etape suplimentare, fiecare echipă jucând tur-retur cu adversarele din cealaltă serie.

Prima clasată din fiecare serie de play-off va obține promovarea directă în Liga 2. Cele 4 echipe clasate pe locul 2 în play-off vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală, iar câștigătoarea acestuia va obține al 5-lea loc de promovare.

Etapa a 14-a
  • Sănătatea Cluj-Napoca – Sticla Arieșul Turda (vineri, 21 noiembrie, 14.00)
  • SCM Zalău – Lotus Băile Felix (vineri, 21 noiembrie, 14.00)
  • Bihorul Beiuș – Academia de Fotbal Viitorul Cluj (sâmbătă, 22 noiembrie, 14.00)
  • Crișul Sântandrei – SC Olimpia Satu Mare (sâmbătă, 22 noiembrie, 14.00)
  • CSM Sighetu Marmației – Unirea Dej (sâmbătă, 22 noiembrie, 14.00)
  • Unirea Tășnad – CS Minaur  Baia Mare (sâmbătă, 22 noiembrie, 14.00)

Clasament

  1. Minaur Baia Mare – 34p (31-15) – 13
  2. SCM Zalău – 29p (23-9) – 13
  3. Unirea Tășnad – 28p (37-15) – 13
  4. CSM Sighet – 24p (25-13) – 13
  5. Sănătatea Cluj – 23p (23-12) – 13
  6. Crisul Sântandrei – 21p (20-16) – 13
  7. Lotus Băile Felix – 16p (14-15) – 13
  8. Viitorul Cluj – 12p (11-16) – 13
  9. Bihorul Beiuș – 12p (9-21) – 13
  10. Unirea Dej – 8p (12-20) – 13
  11. Olimpia Satu Mare – 8p (11-36) – 13
  12. Sticla Turda – 2p (9-37) – 13

Etapa viitoare. Vineri, 28 noiembrie, 14.00: Băile Felix – Arieșul Turda; Unirea Dej – Bihorul; Viitorul Cluj – Unirea Tășnad. Sâmbătă, 29 noiembrie, 14.00: CS Minaur – Sântandrei; SC Olimpia – SCM Zalău; CSM Sighet – Sănătatea.