Minaur s-a calificat în turul III din Cupa României

Miercuri s-au desfășurat meciurile din turul 2 al Cupei României la fotbal, faza națională, fază în care a intrat și echipa CS Minaur. Băimărenii au jucat în deplasare cu CSM Olimpia Satu Mare și au reușit să se impună cu scorul de 3-2 (1-0), pe stadionul Olimpia “Daniel Prodan” și să obțină astfel calificarea în turul III.

Minaur a deschis scorul în min. 23 prin D. Gherman, pentru ca Șter să aducă egalitatea imediat după pauză (min. 47). A venit apoi al doilea gol marcat de băimăreni, prin A. Gherman (52), care a reluat în plasă din 6m. Minaur a condus mai apoi cu 3-1, Stoian reușind să majoreze diferența (min. 70), pentru că CSM Olimpia să reducă din handicap în primul minut de prelingiri prin Veress.

Faza a treia va avea loc pe 16 august, pentru că în 30 august să se dispute jocurile din play-off. După aceasta, la finalul lunii septembrie va începe faza grupelor.

CSM Olimpia Satu Mare – CS Minaur Baia Mare: 2-3 (0-1)
  • CSM Olimpia: Moldovan – Apai, M.Lazăr, Morar, Copaci, Bura, Micaș, Vereguț, Chinde, Șter, Suveg. Rezerve: Berbeacă, N. Pop, Bota, Prodan, Mureșan, Tamaș, Veress, D. Lazăr, Lucuț. Antrenor: Cosmin Iuhasz
  • Minaur (antrenor Ciprian Danciu): Raul Bara – Laurențiu Achim, Raul Gherman, Daniel Stoian, Alexandru Cîmpan (73, Fedor Buciuta), Denis Matei, David Simion, Marius Potcoavă (80, Ivan Urvantev), Darius Gherman, Ionuț Ilieș, Brian Lemac (89, Mario Leș)
  • Rezerve: Emanuel Breban – Cristian Paicu, Erik Piroșka, Sebastian Hidigan, Calvin Cândea, Richard Ray Cin.
  • Cartonaș galben: Lemac (75)