Au venit și primele puncte pentru Minaur după o victorie categorică

Vineri după-amiază, stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și SC Olimpia MCMXXI Satu Mare, joc din cadrul etapei a doua din Liga a III-a, seria 10. Băimărenii au făcut un joc bun și s-au impus cu scorul de 3-0 (2-0), acumulând astfel primele trei puncte în clasament.

Minaur venea după un insucces pe propriul teren, la fel cum veneau și oaspeții. Fiind o echipă foarte tânără am sperat ca jucătorii să treacă repede peste acel meci, lucru care s-a și întâmplat, băimărenii reușind două goluri înainte de pauză, prin Darius Gherman, pentru ca tot un Gherman, de această dată Raul, să închidă tabela în repriza secundă.

CS Minaur Baia Mare – SC Olimpia MCMXXI Satu Mare: 3-0 (2-0)
  • Stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare
  • Arbitri: Claudiu Dantes Matiș (Timișoara) – Alexandru Bogdănel și Stelian Alex Belenesi (Oradea). Observator arbitri: Dan Jiga (Bistrița). Delegat joc: Iosif Toth (Ernei – Mureș)
  • CS Minaur (antrenor Ciprian Danciu): Emanuel Breban – Laurențiu Achim, Daniel Stoian, Raul Gherman, David Simion, Denis Matei (82, Cristina Raicu), Ivan Urvanțev, Ionuț Ilieș (69, Marius Potcoavă), Erik Piroska (69, Bogdan Jeler), Darius Gherman (82, Mario Maroșan), Brian Lemac (85, Mario Leș)
  • Rezerve: Raul Băilă – Marius Ionuț Pisuc, Richard Ray Cin, Sebastian Hidigan
  • Olimpia (antrenor Cristian Popa): Siwiec – Gorba, Caba, Bodan, Palincean, D. Batin, Zbona, Raul Ștef, Anton, Bonea, Emeriau
  • Rezerve: Șugar – Panin, Duca, Feier, Bicknell, Bodea, Cătună, Varga, Ștef
  • Cartonașe galbene: Stoian (49) / D. Batin (29), Zbona(40)
Etapa a doua
  • CS Minaur Baia Mare – SC Olimpia MCMXXI Satu Mare: 3-0
  • Sănătatea Sevicii Publice Cluj-Napoca – CSM Olimpia Satu Mare: 0-1
  • CSM Sighetu Marmației – Minerul Ocna Dej (sâmbătă, 2 septembrie, 17.00)
  • Crișul Sântandrei – Lotus Băile Felix (sâmbătă, 2 septembrie 17.00)
  • SCM Zalău – CSM Victoria Carei (duminică, 3 septembrie, 17.00)

Rezultatele din prima etapă de campionat: CS Minaur – CSM Sighet: 0-1; Olimpia MCMXXI – Sănătatea: 2-2; Lotus Băile Felix – SCM Zalău: 0-2; CSM Olimpia – Crișul Sântandrei: 2-1; Victoria Carei – Minerul Ocna Dej: 0-3

Etapa a 3-a: Olimpia MCMXXI – CSM Sighet; Lotus – Sănătatea; Ocna Dej – Zalău; CSM Olimpia – CS Minaur; Victoria – Sântandrei.

Jocurile turului pentru CS Minaur
  • Etapa 3 (9 septembrie): CSM Olimpia Satu Mare – CS Minaur Baia Mare
  • Etapa 4 (16 septembrie): CS Minaur Baia Mare – CS Lotus Băile Felix
  • Etapa 5 (23 septembrie): CSM Victoria Carei – CS Minaur Baia Mare
  • Etapa 6 (30 septembrie): CS Minaur Baia Mare – CS Minerul 1947 Ocna Dej
  • Etapa 7 (7 octombrie): SCM Zalău – CS Minaur Baia Mare
  • Etapa 8 (14 octombrie): CS Minaur Baia Mare – ACSC Crișul Sântandrei
  • Etapa 9 (21 octombrie): CS Sănătatea Servicii Publice – CS Minaur Baia Mare

Se joacă meciuri tur-retur (18 partide). Apoi, primele patru clasate joacă în play-off (tur, retur și încă un tur) și restul de șase clasate în play-out (tur-retur).

Faza a III-a: participă primele două clasate în play-off-ul fiecărei serii. Se joacă semifinale (20 de echipe, 10 dispute în dublă manșă), iar apoi finale (10 echipe, 5 dispute în dublă manșă).

Promovează în Liga 2 cele 5 învingătoare ale rundei finale. Va mai fi o a șasea, la care vor participa cele mai bune patru echipe din cele cinci învine (semifinala și finală). Retrogradează ultimele două clasate din play-out-ul fiecărei serii și echipa de pe locul 4 din play-out cu cea mai slabă linie de clasament.