Vineri, 23 mai, de la ora 16.00, “Arena Cugir” va fi gazda partidei dintre Metalurgistul din localitate și CS Minaur Baia mare, joc din cadrul etapei a 8-a din play-off, seria a 4-a, ultima din acest sezon pentru ambele echipe. Este un meci care trebuie jucat, fără vreo miză importantă, cu echipa gazdă pe locul 7 și cu Minaur pe locul 6. Doar Minaur ar mai putea urca o poziție, însă asta nu înseamnă mare lucru.
Minaur a făcut parte din seria 10, a terminat pe prima poziție, însă în actul decisiv a intrat abia cu al șaptelea punctaj. Echipa din Cugir a fost a treia în seria 9 și a intrat în play-off puțin mai sus decât noi (ei 9 puncte, noi 7 puncte). Asta nu i-a ajutat prea mult, deoarece în faza finală au acumulat doar două puncte, nereușind nici o victorie. În meciul tur, băimărenii s-au impus cu 4-1.
Singurul meci important pentru clasament din această rundă este cel de la Alba Iulia. Vom afla care va fi reprezenta seriei a 4-a în barajul pentru promovare în Liga 2 (se joacă semifinale și finală). Sănătatea trebuie să obțină victoria, Unirea are varianta victoriei sau cea a egalului.
Etapa 8 play-off (ultima)
- Metalurgistul Cugir – CS Minaur Baia Mare (vineri, 22 mai, ora 16.00)
- Viitorul Arad – SCM Zalău (vineri, 22 mai, ora 18.00)
- Politehnica Timișoara – Unirea Tășnad (sâmbătă, 23 mai, ora 18.00)
- CSM Unirea Alba Iulia – Sănătatea Cluj-Napoca (sâmbătă, 23 mai, 18.00)
Clasament
- Poli Timișoara – 29p (8-4) – 13
- Unirea Alba Iulia – 24p (15-4) – 13
- Sănătatea Cluj – 24p (11-6) – 13
- SCM Zalău – 21p (9-5) – 13
- Unirea Tășnad – 18p (10-15) – 13
- Minaur Baia Mare – 17p (10-7) – 13
- Metalurgistul – 11p (6-15) – 13
- Viitorul Arad – 3p (4-17) – 13
