Două fete de la Minaur în topul marcatoarelor

Miercuri, odată cu disputarea partidei dintre CS Minaur și SCM Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat prima parte a campionatului Ligii Florilor MOL. 25 de jucătoare de la cele 14 echipe au reușit să înscrie 50 sau mai multe goluri în tur, toate echipele fiind prezente în top cu cel puțin o jucătoare. Minaur are două reprezentante în top, pe Ana Maria Tănasie și pe Magda Cazanga.

Cea mai bună marcatoare din întrecerea internă este Katarina Krpez Slezak, de la SCM Craiova, care a marcat în cele 13 etape 130 de goluri, adică exact 10 goluri / meci, un număr impresionat fără doar și poate. Katarina a marcat mai mult de o treime din golurile echipei sale (37.15%). O vom vedea chiar duminică, 29 ianuarie, de la ora 17.00, în Polivalentă băimăreană, pentru că Minaur întâlnește Craiova în prima etapă din retur.

Raportul dintre jucătoarele române și cele străine este minim în favoarea celor din țara noastră, 13-12 prezențe în top. Și la numărul de goluri marcate de cele 25 conduc româncele: 896-813.

 

  1. Katarina Krpez Slezak (SCM Craiova) – 130
  2. Claudia Constantinescu (Dacia Mioveni) – 96
  3. Iryna Glibko (SCM Rm. Vâlcea) – 91

4-5. Cristina Neagu (CSM București) – 85

Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău) – 85

  1. Marilena Neagu (Măgura Cisnădie) – 82
  2. Asma Elghaoui (SCM Rm. Vâlcea) – 80
  3. Andreea Mihart (GC Zalău) – 73
  4. Eliza Buceschi (Rapid București) – 71
  5. Nina Zulic (Gloria Bistrița) – 70
  6. Dana Abed Kader (Măgura Cisnădie) – 68
  7. Cristina Andriță (CSM Galați) – 65
  8. Ana Maria Tănasie (CS Minaur) – 62

14-16. Magda Cazanga (CS Minaur) – 57

Asuka Fujita (SCM Rm. Vâlcea) – 57

Tamires Morena Lima (Gloria Bistrița) – 57

17-20. Kristina Liscevic (Dunărea Brăila) – 55

Emilija Lazic (HC Zalău) – 55

Iulia Gariaeva (Măgura Cisnădie) – 55

Elizabeth Omoregie (CSM București) – 55

21-23. Diana Lixăndroiu (CSM Slatina) – 53

Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița) – 53

Oana Bucă (CSM Tg. Jiu) – 53

  1. Siraba Dembele (CSM București) – 51
  2. Alexandra Gavrilă (CSM Tg. Jiu) – 50