Natalia Iocsak a ocupat locul 3 la clasa Pro2 și locul 1 la categoria Queen

Natalia Iocsak a ocupat locul 3 la clasa Pro2 și locul 1 la categoria Queen în etapa comună a celor patru campionate din Ungaria, desfășurată în weekend-ul recent încheiat pe circuitul de la Mariapocs (Ungaria) – RabócsiRing.

La întrecerea din Ungaria, Natalia a fost nevoită să concureze la Clasa Pro2 (Semi-Pro), acolo unde s-a descurcat foarte bine în calificări, terminând pe locul al doilea din cei 39 de concurenți înscriși la start. Apoi, în battle-urile din primii 16 a mers foarte bine, și-a învins adversarii până în semifinală, când a fost învinsă de Ricsi Miklos (Ungaria), cel care avea să câștige clasa. Apoi, în finală mică s-a impus în fața lui Bognar Barnabas (Ungaria), urcând astfel pe podiumul clasei.

Natalia va concura din nou la clasa Pro în ultimele două etape de campionat național, care vor avea loc pe Transilvania Motor Ring din Târgu Mureș (23-24 septembrie), respectiv Circuit Motor Park Adâncata (21-22 octombrie).

Sportiva noastră a concurat a participat și la patru etape de la clasa Queen, reușind să câștige trei dintre acestea (în Polonia, Grecia și acum, în Ungaria). A mai fost o etapă în care a primit puncte, în Spania, dar acolo au fost probleme de ordin tehnic cu materialul de concurs. La începutul lunii octombrie, Natalia Iocsak va concura din nou în Grecia, două etape, ultima fiind foarte importantă, deoarece punctele sunt dublate. Cum la Queen este lidera clasamentului, speră că și după cele două etape din Grecia să-și păstreze poziția.